Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul prin care ministrul culturii, Daniel Breaz, este desemnat ministru interimar al educației.

Totodată, șeful statului a semnat și decretul prin care Ecaterina Andronescu este revocată din această funcție, a anunțat Administrația Prezidențială.

Premierul Viorica Dăncilă a demis-o vineri pe Ecaterina Andronescu din funcția de ministru al educației, pentru declarațiile „profund greșite” făcute de aceasta într-o emisiune televizată.

„Totuși, eu am învățat de acasă să nu mă urc cu un străin în mașină”, a spus Andronescu la Antena 3, explicând că pe „vremea ei” fetițele erau educate de către părinți să se nu urce cu străinii în mașină, iar copiii erau învățați în cadrul familiei și al școlii să fie mult mai responsabili.

„Sunt afirmații care arată lipsă de înțelegere – punctual, a cazului de la Caracal și, în general, a modului în care trebuie să ne protejăm copiii de răpiri, agresiuni, abuz și trafic de persoane - din partea doamnei Andronescu”, și-a motivat Viorica Dăncilă decizia de a demite ministrul educației.