Președintele Klaus Iohannis a promulgat marți după-amiază cele trei controversate legi ale Justiției fără să aștepte opinia Comisiei de la Veneția.

UPDATE

Premierul Nicolae Ciucă a scris pe pagina lui de Facebook faptul că pachetul de legi ale Justiției a fost promulgat, încheind un traseu de analize și dezbateri în care au fost implicați toți actorii din domeniu, atât de pe plan intern, cât și extern.

"În forma finală se regăsesc recomandările preexistente ale Comisiei de la Veneția, MCV, instanțelor judiciare și organizațiilor profesionale. Îi mulțumesc ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, pentru toată munca pe care el și echipa sa au depus-o în redactarea acestor legi, atât de importante pentru parcursul european al țării noastre. Un rezultat al dezbaterilor intense este faptul că noile legi aduc un echilibru între toate viziunile care domină magistratura din România, forma lor finală fiind unanim acceptată de toate părțile consultate", a scris Ciucă.

Tot el este de părere că prin aceste noi legi, sistemul judiciar românesc "se modernizează, se aliniază la valorile și la principiile europene și se consolidează independența justiției".

+++

Administrația Prezidențială a transmis că președintele a semnat următoarele decrete:

Decret pentru promulgarea Legii privind statutul judecătorilor și procurorilor (PL-x 440/01.09.2022);

Decret pentru promulgarea Legii privind organizarea judiciară (PL-x 441/01.09.2022);

Decret pentru promulgarea Legii privind Consiliul Superior al Magistraturii (PL-x 442/01.09.2022).

Curtea Constituțională a României a respins pe 9 noiembrie sesizările depuse de USR, AUR și Avocatul Poporului cu privire la cele trei legi ale Justiției adoptate în Parlament.

Legile Justiției, modificate și acum promulgate sub mandatul ministrului de resort Cătălin Predoiu au fost criticate de ONG-uri și societatea civilă. 

Și Didier Reynders, comisarul european pentru justiție, a solicitat pe 22 septembrie autorităților române să aștepte avizul Comisiei de la Veneția înainte de a adopta legile.

Liderul USR, Cătălin Drulă, îl acuză pe președintele Klaus Iohannis de faptul că prin promulgarea legilor justiției demonstrează lipsă de respect față de cetățeni, statul de drept și parteneriatele internaționale.

"Iohannis calcă în picioare Justiția din România. Nu are pic de respect pentru cetățeni, pentru statul de drept, pentru parteneriatele noastre internaționale. Comisarul european pentru Justiție i-a cerut să aștepte avizul Comisiei de la Veneția înainte de a promulga (sau nu) Legile Justiției. Dar pentru Soluția Iohannis de la Grivco nimic nu contează. Planul de punere sub control a Justiției trebuie definitivat. Dacă pe drum România pierde respectul partenerilor europeni, e prea puțin important. Mafia are nevoie de liniște", a scris marți pe Facebok președintele USR.

Pe 15 septembrie, raportul de monitorizare al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind România notea progrese făcute de țara noastră în domenii esențiale, dar exprima îngrijorări legate de nerespectarea avizelor Comisiei de la Veneția în reforma justiției. (Detalii)

USR a sesizat în septembrie Comisia de la Veneția pentru emiterea unei opinii referitoare la cele trei proiecte de legi ale Justiției, iar Parlamentul ar fi trebuit să aștepte această opinie înainte de a vota modificările la legile Justiției.

Comisia de la Veneția va emite în luna decembrie avizul asupra celor trei legi ale Justiției inițiate.