Președintele Klaus Iohannis a anunțat că va retrage decorațiile tuturor celor condamnați penal.

"Am decis să retrag toate decorațiile tuturor celor care au condamnări penale și care se încadrează în prevederile legii care prevede procedură de retragere a ordinelor naționale. Am demarat această procedură și sper că va fi finalizată în foarte scurt timp", a declarat Iohannis, întrebat dacă îi va retrage decorația lui Adrian Năstase. 

Fostul premier și lider al PSD a fost decorat cu Steaua României în 2002, dar ulterior a fost condamnat de două ori la închisoare cu executare pentru fapte de coruptie.

Urmare a deținerii acestei decorații, el a fost invitat de Administrația Prezidențială la recepția oferită anul acesta cu ocazia Zilei Naționale, invitație pe care Adrian Năstase a și onorat-o.