Președintele Klaus Iohannis a reiterat faptul că o susține pe Laura Coduța Kovesi pentru șefia Parchetului European, exprimându-și speranța că postul îi va reveni acesteia.

"Eu am susținut-o din capul locului pe doamna Kovesi și acest lucru i l-am spus și doamnei Kovesi, și mai multor conducători relevanți din politica europeană. Acest lucru se știe în Europa, că eu o susțin pe doamna Kovesi. Această poziție nu este una care intră în negocieri împreună cu comisarii sau cu vicepreședinții de la nivelul PE. Este un capitol separat și am speranța că acest post se poate aloca doamnei Kovesi. Ar fi un rezultat foarte bun, pe care mi-l doresc", a susținut Ioannis.

El a mai precizat că fosta șefă DNA are "șanse bune" să devină procuror-șef eruropean, dar nu e garantat.

Legat de faptul că preșeintele Renew Europe, Dacian Cioloș a anunțat că va discuta cu președintele francez Emmanuel Macron despre susținerea lui Kovesi, președintele a spus că, "fiind o temă de mare vizibilitate, tot felul de politiceni se agață de ea".

+++

Jean-François Bohnert, contracandidatul Laurei Codruța Kovesi în curs pentru șefia Parchetului European, este favorit să preia șefia Parchetului Național Financiar, echivalentul DNA din Franța.

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan declara, recent, că desemnarea unui reprezentant al Franței la conducerea Băncii Central Europene crește șansele României de a obține șefia instituției Procuror European, la care au rămas în cursă Laura Codruța Kovesi și Jean-François Bohnert, din partea Franței. 

Bohnert ar urma să-i ia locul actualei șefe a PNF, Eliane Houlette, căreia i s-a încheiat mandatul. Dacă Bohnert va fi numit în fruntea DNA-ului francez, Consiliul UE nu ar mai avea practic niciun motiv să se opună numirii lui Kovesi la sefia Parchetului European.

Consiliul UE l-a susținut până acum pe Jean-François Bohnert în cursa împotriva Laurei Codruța Kovesi, în timp ce fosta șefă a DNA este susținută de Parlamentul European. Cele două instituții europene nu au ajuns la un compromis atât timp cât ambii candidați și-au menținut pozițiile.

Autoritățile de la Paris îl privilegiază pe Jean-François Bohnert, actual procuror general la Reims, pentru a conduce Parchetul Național Financiar, potrivit Le Monde. Numirea în funcție este făcută prin decret al președintelui Emmanuel Macron, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii din Franța.