Președintele Klaus Iohannis spune că va discuta cu liderii politici despre posibilitatea organizării alegerilor anticipate.

După ce Ludovic Orban a spus că Guvernul și-ar putea asuma răspunderea pe modificările la OUG 114, o situație care poate duce însă și la căderea guvernului PNL, președintele Iohannis a spus că este convins că multe lucruri pot fi rezolvate prin asumarea răspunderii, „e posibilă o soluție similară și pe alte acte”.

„Cred că ar fi foarte bine să mergem cu alegeri anticipate în primăvară. Voi avea discuții cu toți liderii politici”, a declarat apoi Iohannis, într-o conferință de presă susținută miercuri la Palatul Cotroceni.

El a spus că nu a stabilit aceste întâlniri și că plănuiește să discute cu toți liderii politici, dar că nu se așteaptă la o acceptare din partea PSD.

„PSD a fost întotdeauna în dezacord cu tot ce am propus eu, nu mă aștept să fie acum de acord. Vom continua cu sau fără ei”, a mai spus Iohannis.