Solicitările dascălilor sunt întemeiate, spune Klaus Iohannis, dar profesorii trebuie să întrerupă greva deoarece au primit din partea Guvernului tot ce au cerut.

”Solicitările dascălilor sunt întemeiate. Este poate chiar puțin greu de înțeles și de transmis de ce dascălii sunt o categorie care câștigă foarte puțin și, în același timp, oferă comunității tot. Un dascăl oferă tot - și persoana, și cunoștințele, și dăruirea pentru educația tinerei generații”, a declarat joi, în Republica Moldova, Klaus Iohannis, adăugând că, în același timp, ”lucrurile nu pot fi îndreptate sau corectate de azi pe mâine”.

Există voința politică, iar ”negocierile trebuie să se ducă în așa fel încât să se ajungă la o concluzie comună și la o agendă, să știm exact când și ce este fezabil să se facă”.

Iohannis crede că problemele se vor rezolva într-un viitor nu îndepărtat, amintind din nou de legile educației pe care protestatarii nu le-au menționat:

”M-aș fi așteptat, măcar marginal, să se menționeze și aceste lucruri. Este prima dată, de multă vreme încoace, că legile educație se aprobă așa cum trebuie, în Parlament, în procedură ordinară. Sunt foarte multe noutăți în această legislație. Ea mai are de parcurs un pic până când poate să vină la promulgare, dar eu sunt foarte mulțumit că am ajuns în această etapă pe o procedură absolut normală. Deci, Parlamentul a înțeles importanța acestor legi”.

El le-a transmis dascălilor, părinților, elevilor să aibă încredere că lucrurile se vor îmbunătăți.

În același timp, președintele s-a arătat deranjat de continuarea grevei:

”Eu sper să se înțeleagă foarte bine la nivelul sistemului și oamenii să se întoarcă de marți la școală pentru că nu mai au de ce să facă grevă. Și atunci, eu cred că foarte mulți dascăli care deja s-au săturat, se vor întoarce. În plus, cum îndrăznește cineva să pună în pericol examenele naționale? Există o generație întreagă care dă Bacalaureatul, care trebuie să meargă la facultate. O generație care dă capacitatea. Au primit tot ce s-a cerut, de ce să mai continue greva?”

Guvernul a adoptat joi majorările salariale pentru angajații din educație, deși cei din urmă le-au respins.

Președintele susține că Guvernul le-a dat profesorilor tot ce-au cerut.