Președintele Klaus Iohannis a susținut că România a avut de trecut un test important, iar pacea socială din țară a fost afectată în ultima perioadă, iar dezbaterea din jurul referendumului "a fost dominată de campanii de dezinformare grave".

"În anul Centenarului, România a avut de trecut un test important, iar pacea socială a fost afectată de o perioadă de tensiuni care au precedat referendumul pentru modificarea Constituției. Când pacea socială este tulburată, întreaga societate are de suferit. Dezbaterea din jurul acestui referendum a fost dominată de campanii de dezinformare grave, în care au prevalat discursul urii și chiar accentele extremiste", a declarat Klaus Iohannis într-o alocuțiune susținută în cadrul ceremoniei de decorare a angajaților Teatrului Evreiesc de Stat.

Președintele a reafirmat că prin educație și cultură ne putem proteja de "încercărilor virulente de manipulare".

"Cultura și educația sunt căile principale prin care ne putem proteja în fața încercărilor virulente de manipulare. Numai prin educație și apelul la cultură putem deveni mai toleranți pentru a depăși, cu înțelepciune și maturitate, încercările de dezbinare a societății", a mai punctat șeful statului.