Referitor la decizia Comisiei speciale privind legile Justiției ca șeful statului să nu mai poată refuza numirea președintelui și vicepreședinților Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele a spus că lucrurile trebuie clarificate.

"O să fie tot felul de chestiuni votate, în tot felul de comisii. Până la urmă, lucrurile trebuie clarificate și trebuie lămurite și o să mă implic constituțional corect în acest parcurs", a afirmat Iohannis, la Bruxelles, unde participă la Summitul Parteneriatului Estic, transmite Agerpres.

Anterior, el a comentat și decizia de abrogare a prevederii potrivit căreia putea refuza o singură dată numirea magistraților. "Este o încercare nepotrivită și nu va rămâne așa. (...) Am de gând să fac tot ce poate să facă președintele într-un parcurs legislativ prevăzut în Constituție", a spus șeful statului.

Un amendament adoptat vineri de Comisia specială privind legile Justiției prevede că președintele României nu va putea refuza nici măcar o singură dată o propunere venită de la Consiliul Suprior al Magistraturii pentru funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Propunerea îi aparține lui Victor Alistar, membru al societății civile în CSM.