Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că școlile nu se vor mai deschide în acest an școlar din cauza epidemiei de COVID-19.

"Am avut o nouă ședință cu premierul Orban și mai mulți miniștri. O discuție în care am evaluat câteva teme foarte importante și doresc să prezint concluziile și deciziile la care am ajuns. În momentul de față activitatea fizică la școli este suspendată și am evaluat cum putem să continuăm, având în vedere că pe 12 iunie anul școlar se termină. Trebuie să fim conștienți că epidemia nu s-a terminat", a declarat Klaus Iohannis la finalul unei noi ședințe privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19.

El a mai declarat că trebuie să se țină cont de faptul că, dacă elevii s-ar duce la școală, asta ar implica două riscuri: ca elevii să ducă boala la școală sau de la școală să o ducă acasă.

De asemenea, s-a discutat și despre situația din alte țări în care școlile rămân închise sau unde școlile au fost deschise experimental, astfel că s-a decis ca pentru majoritatea elevilor, în acest an școlar, să nu se mai redeschidă școlile, a explicat Iohannis.

"În concluzie, s-a decis astăzi ca pentru majoritatea elevilor, în acest an școlar, grădinițele, școlile și universitățile să nu se mai redeschidă. Deci, nu se va întoarce elevul, studentul, fizic la cursuri. Anul școlar se va termina pe 12 iunie. Până atunci vor continua formele de învățământ la distanță, așa cum s-au întâmplat lucrurile și până acum, și până pe 12 iunie, elevii vor avea mediile încheiate, cu notele pe care le au acum. În cazurile excepționale, sigur, se mai poate face o evaluare suplimentară", a spus acesta.

Excepție fac elevii din clasele terminale, a VIII-a, a XII-a, a XIII-a – unde este cazul, la profesională în anii terminali - care vor putea reveni la școală între 2-12 iunie, pentru a se pregăti pentru examenele naționale. Aceștia vor fi maximum 10 într-o sală de clasă și vom sta maximum 2-3 ore.

Evaluarea Națională și Bacalaureatul se vor organiza așa cum au fost ele planificate, însă cu respectarea unor reguli foarte stricte, de distanțare.

"Vor sta la distanță mare unii de alții, vor intra pe un coridor, vor ieși pe alt coridor. Se vor face dezinfecții regulate, se va măsura temperatura tuturor persoanelor care intră în școală, și multe alte reguli care vor fi explicate în detaliu de reprezentanții Ministerului Educației", a mai transmis președintele Klaus Iohannis.

Precizări din partea ministrului Educației și Cercetării, Monica Anisie