Iohannis îl refuză pe Viktor Orban: Eu mă implic pentru UE; nu trebuie să deschidem noi falii
Președintele Klaus Iohannis a refuzat invitația adresată României de premierul ungar Viktor Orban pentru construcția unei „noi Europe Centrale”, spunând că nu trebuie deschise noi falii în cadrul Uniunii Europene.
„Eu mă implic pentru Uniunea Europeană, nu pentru altă entitate pe care am crea-o în plan mai mic și mai apropiat. Nu sunt de părere că trebuie să deschidem noi falii în cadrul Uniunii Europene, dimpotrivă, trebuie să ne implicăm, fiecare cât poate de bine, pentru a închide faliile existente. Avem în continuare încă falia Est-Vest, care are origini istorice. Se știe foarte bine, este o falie care vine pe fosta Cortină de Fier și eu m-am implicat foarte mult și rămân foarte implicat pentru a o închide”, a spus marți Klaus Iohannis într-o declarație de presă susținută la Palatul Cotroceni.
Șeful statului a notat că, în cadrul Uniunii Europene, există anumite abordări „principial ușor diferite”, între nord și sud, și în acest punct ar vrea el să intervină.
„Eu nu o să mă implic niciodată pentru a crea subentități în Uniunea Europeană, care ar deschide noi și noi falii. Este o abordare pe care eu nu o voi sprijini”, a spus Klaus Iohannis.
Viktor Orban a declarat sâmbătă, la spectacolul 'Libertate 89', organizat la Timișoara de Consiliul Național al Maghiarilor din Transilvania, că Ungaria este gata să construiască alături de români „o nouă Europă Centrală”.
„Noi, maghiarii, vrem să ieșim din acea situație în care să fim în linia a doua a Europei. Vrem să ne numărăm printre țările europene unde este cel mai bine să trăiești, să muncești. Ungaria vrea să rămână una dintre țările cele mai sigure din lume. Noi, maghiarii, credem că acest țel poate fi mai ușor de înfăptuit împreună decât de unul singur. Suntem gata ca împreună cu românii să construim o nouă Europă Centrală, care să fie una dintre cele mai competitive din lume”, a spus premierul Ungariei.
de Petrache Pechea 18 Dec 2019 10:15
de Presedintele are dreptate.Viitorul Romaniei sta in integrarea in EU. 18 Dec 2019 11:23
Daca fac o comparatie in oricare domeniu ,sanatate/legislatie/clasa politica/infrastructura, Romania trebuie sa atinga standardele functionale care deja exista in EU .
de Petrache Pechea > Presedintele are dreptate.Viitorul Romaniei sta in integrarea in EU. 19 Dec 2019 15:29