Klaus Iohannis le-a transmis joi prefecților, în cadrul unei videoconferințe, să nu devină sursă de "știri panicarde", adăugând că măsurile restrictive luate deja dau rezultate

În debutul ședinței, Klaus Iohannis a spus că el și Ludovic Orban au decis să convoace videoconferința pentru a le spune prefecților cum se vede evoluția epidemiei COVID-19 de la București și să asculte opiniile din județe.

"Este o perioadă extrem de complicată și zilnic apar noi provocări, dar până acuma am făcut față acestor provocări și împreună cu dumneavoastră intenționăm să facem față și în continuare", a spus președintele.

Iohannis a susținut că măsurile luate deja de Guvern acum câteva săptămâni dau deja primele rezultate.

"Acum trei, patru săptămâni, numărul de cazuri creștea de la săptămână la săptămână foarte mult, iar acum suntem deja în a treia săptămână în care numărul de cazuri maxime se situează în zona de 10.000 și sunt multe zile în care numărul de noi infectări este sensibil sub 10.000. Nu putem să spunem, din păcate, că am reușit să îngrădim pandemia, dar avem primele semne că măsurile care s-au luat au dat rezultate", a explicat șeful statului.

De asemenea, acesta le-a cerut prefecților să nu fie "sursă de știri panicarde".

"Mă aștept de la dumneavoastră, cei din prefectură, Poliție, Jandarmerie să fiți foarte fermi. Să fiți foarte fermi, fiindcă aici nu este vorba de niște măsuri politice, ca să arătăm că știm ce vrem să facem. Aici este vorba de măsuri absolut necesare de sănătate publică și în joc este viața multor români. Așadar, fermitate, claritate, până când toată lumea înțelege că aceste măsuri trebuie respectate.Știu că nu sunt măsuri populare. E ușor de înțeles că nimeni nu-i fericit dacă i se spune că nu poate să circule noaptea sau dacă li se spune părinților că școala se va desfășura online, dar aceste măsuri au fost discutate cu specialiștii, cu experții, și toată lumea a fost convinsă că fără aceste măsuri nu putem să mergem mai departe.Așadar, aștept de la dumneavoastră, de la toți, fermitate, claritate, implicare totală și o bună comunicare publică. Comunicați măsurile, comunicați ce se întâmplă, însă să nu deveniți sursă de știri panicarde! Ar fi o eroare fundamentală", a completat Iohannis.

Totodată, acesta a vorbit despre necesitatea adoptării de măsuri pentru a reduce mobilitatea populației.

"Trebuie să luăm măsurile adecvate, care se impun la momentul respectiv, pentru a reduce mobilitatea populației. Asta înseamnă că reducem, practic, posibilitățile de contact între persoanele infectate și persoanele sănătoase", a completat președintele.

El a mai vorbit despre faptul că, în ciuda faptului că date care arată că măsurile pe care leluate sunt bine gândite, acestea nu au fost suficiente.

"Nu au fost suficiente fiindcă la Terapie Intensivă numărul de persoane crește, din nefericire, și asta este marea tragedie. În fiecare zi vedem că avem un număr important de decese. Prea mulți, mult prea mulți români mor de această boală și atunci evident că s-a impus un nou set de măsuri restrictive", a mai declarat Klaus Iohannis.

+++

Iohannis a convocat joi o videoconferință cu prefecții pe tema gestionării epidemiei de COVID-19, alături de premierul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.