Președintele Klaus Iohannis s-a folosit de o vizită la Craiova pentru a critica încă o dată lipsa de investiții în infrastructură a guvernelor PSD din ultimii ani.

Klaus Iohannis a participat sâmbătă la Adunarea Regională a organizațiilor PNL Sud-Vest Oltenia și a amintit că, de când el este în politică, PSD promite o autostradă care leagă Craiova de Pitești.

„Am venit, evident, cu mașina de la București și am venit pe un drum pe care îl cunosc între timp foarte bine, drumul de la Pitești la Craiova. Acum, sincer, m-am așteptat să găsesc pe undeva o bucată de drum rapid sau autostradă, fiindcă de când sunt eu în politică, PSD promite oltenilor ba un drum rapid, ba o autostradă care leagă Craiova de Pitești. Dacă ați văzut-o voi, am văzut-o și eu. Deci, dragii mei, acest drum, evident, nu este, dar în rest, dacă ne uităm prin țară, PSD-ul a realizat mii de kilometri de autostradă cu creionul, dar în fapt nimic. Deci, autostrăzi promise nu avem”, a spus Iohannis, potrivit Agerpres.

Șeful statului a arătat că guvernanții nu au realizat nici spitalul regional din Craiova.

„PSD, de când știu eu, promite cu bani europeni, desigur, acele spitale mari, regionale și aici, în Craiova. Nu știu, cunoașteți adresa acestui mare spital regional? Eu nu! Ba mai mult, acum câteva săptămâni, doamna ministru al sănătății, desigur, ne asigura că primele studii de fezabilitate vor fi comandate în această toamnă. Vă dați seama ce bătaie de joc la adresa românilor, vă dați seama? După ce au guvernat atât timp, acum ne spun că vor începe hârtiile. Deci, spitale nu avem”, a mai spus Iohannis.

În replică, premierul Viorica Dăncilă a spus că guvernul pe car eîl conduce este unul foarte eficient.

„Nu suntem un Guvern eșuat, cum a spus domnul președinte. Se joacă cu cuvintele. Este foarte ușor să jignești. Eu nu am să jignesc niciodată. Suntem un guvern eficient și îmi asum cele spuse. Nu suntem un guvern perfect, nu am această aroganță să spun că am rezolvat toate problemele, dar cifrele arată - și nu cifrele pe care le spunem noi, pe care le spun Institutul Național de Statistică, Comisia Națională de Strategi și Prognoză, Eurostatul - că această guvernare este eficientă”, a spus Viorica Dăncilă la Alba Iulia.

Iohannis le-a transmis membrilor PNL, partid care îl susține pentru obținerea unui al doilea mandat la alegerile prezidențiale din noiembrie, să se implice pentru câștigarea alegerilor, deoarece trebuie să reconstruiască „ce a stricat PSD”. 

„PSD-ul, pentru România, a fost și este o catastrofă. Cum am ajuns aici, cum am ajuns noi, românii, în această situație? Ei bine, prin alegeri, prin alegeri am ajuns aici. În decembrie 2016, PSD-ul a fost ales cu un program care promitea românilor de toate. Atunci au promis și salarii, și pensii, și autostrăzi, și spitale, și școli, și marea cu sarea și nu au realizat nimic. În schimb, au reușit ei, PSD-iștii, să își înșurubeze neamurile, prietenii, membrii de partid în multe, multe poziții publice. Oamenii competenți pe care îi are România au trebuit să facă loc pentru acești incompetenți, care aproape că au reușit să distrugă sistemele publice din România, care aproape au reușit să înlăture democrația din România, dar unii ne-am opus - unii, unii ne-am opus tot timpul, cum se spune, am fost pe fază, ne-am folosit instrumentele constituționale și am oprit foarte multe din prostiile, din nesimțirile pe care le-au planificat PSD-iștii pentru România”, a spus șeful statului.

Premierul însă îl acuză pe Iohannis că nu judecă cu dreaptă măsură. „Dacă pentru domnul președinte catastrofă înseamnă să crești pensii și salarii, să investești în comunitățile locale, dacă pentru domnul președinte catastrofă înseamnă să iei măsuri pentru creștere economică, dacă pentru domnul președinte să ai a doua cea mai mare creștere economică din Europa este o catastrofă, cred că la dânsul aprecierile sunt inversate”, a precizat prim-ministrul.

Pregătiri pentru alegerile de anul viitor

Iohannis a spus că PNL a câștigat alegerile europarlamentare din 26 mai, dar urmează alte runde de alegeri. „Urmează în noiembrie alegerile prezidențiale, urmează alegerile locale, urmează alegerile parlamentare. Eu cred că cel mai bine ar fi să le câștigăm împreună pe toate! Și să ne apucăm, dragii noștri, dragii mei, de treabă. Fiindcă este multă, multă muncă care ne așteaptă”, a adăugat președintele.

„Trebuie să reconstruim ce a stricat PSD. Trebuie să modernizăm România. Trebuie să ajungem, într-un final, la ceea ce am numit și ce scrie pe toate afișele mele: la o țară normală!”

Iohannis a arătat și drumul pe care îl întrevede pentru acest rezultat. „Trebuie să facem o echipă, voi cu mine și cu alte forțe politice pro-europene, cu alte formațiuni democratice care vor să meargă împreună cu noi pe această cale. Acest lucru este posibil. Acest lucru se poate. Însă acest lucru, ne place, nu ne place, trebuie făcut cu cineva care conduce munca de reconstrucție, de europenizare, de modernizare”, a spus el.