La summitul Alianței de la Varșovia (8-9 iulie), România pledează pentru creșterea atenției NATO asupra regiunii Mării Negre, precum și pentru sprijinirea eforturilor Aliate în plan regional de asigurare a stabilității și securității.

Președintele României va sublinia, în ceea ce privește consolidarea posturii de apărare și descurajare, importanța îndeplinirii în totalitate a angajamentelor asumate la Summitul precedent din Marea Britanie, precum și necesitatea continuării adaptării Alianței Nord-Atlantice, inclusiv prin asigurarea unei prezențe Aliate înaintate echilibrate și proporționale pe întreg flancul estic, informează Administrația Prezidențială.

De asemenea, România susține adoptarea unei declarații comune NATO-UE, care va contribui la structurarea parteneriatului strategic între cele două organizații și sprijină eforturile Alianței de consolidare a capacităților de apărare ale partenerilor.

În acest sens, în cadrul summitului de la Varșovia se va pune un accent deosebit și pe aprofundarea cooperării NATO cu partenerii estici, în special Ucraina, Georgia și Republica Moldova.

"Complementar politicii de parteneriate, Președintele României va susține continuarea politicii «ușilor deschise» și va saluta invitarea Muntenegrului ca al 29-lea stat membru al NATO. Totodată, va fi reconfirmat angajamentul României pentru întărirea securității spațiului euro-atlantic, atât în ceea ce privește creșterea bugetului alocat apărării, cât și în privința contribuției țării noastre la stabilizarea Afganistanului și la eforturile de combatere a ISIL/Daesh", se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

După summit, la invitația omologului polonez, Klaus Iohannis va efectua, duminică, o vizită oficială bilaterală, consultările cu Andrzej Duda vizând adoptarea de măsuri, la cel mai înalt nivel, pentru adâncirea și extinderea Parteneriatului Strategic dintre România și Polonia, precum și discutarea modalităților celor mai eficiente de continuare a inițiativelor regionale lansate de cele două state.