Klaus Iohannis a anunțat că în săptămânile următoare vor avea loc consultări privind legile Justiției, iar Guvernul va veni cu inițiativă legislativă.

”Am urmărit, poate și dumneavoastră ați văzut, în spațiul public a început o discuție ciudată. În PSD, și între PSD și sateliții PSD, încep să își plătească polițe. Au fost câteva așa-numite dezvăluiri din perioada când PSD a atacat violent justiția, când PSD a atacat violent legile justiției”, a declarat miercuri președintele Klaus Iohannis, după o întâlnire cu premierul Ludovic Orban.

Reamintind că o parte din atacuri au fost oprite și că la referendumul pentru Justiție de anul trecut românii și au spus clar ”STOP!” acestei proceduri de ”măcelărire a legilor Justiției, care fusese inițiată și continuată de PSD, șeful statului a spus că e timpul ca aceste legi să fie reparate.

”PSD a încercat să pună piciorul pe justiție! PSD este partidul care încearcă, a încercat, încearcă să frângă independența Justiției. Or așa ceva nu se poate! Faptul că acum au început unii cu alții să își plătească polițe este o chestiune care ține, poate, de cancan. Dar pentru omul de rând și pentru România nu iese nimic de aici. Fapt este că aceste legi ale justiției trebuie reparate”, a spus președintele, adăugând că a discutat chestiunea cu premierul Ludovic Orban.

”Este nevoie de un pas hotărât și curajos. Guvernul va veni cu inițiativă legislativă pentru a repara legile justiției. Trebuie să ducem la bun sfârșit, dragi români, ceea ce am început acum un an de zile, la referendum, când am oprit această măcelărire a legilor justiției. Dar ele sunt în funcțiune și sunt imperfecte. Trebuie continuată această procedură. Așadar, în săptămânile următoare vor avea loc consultări. Și eu voi avea consultări cu specialiști din domeniul justiției, cu politicieni. Guvernul va lucra la proiecte de legi și vor fi înaintate Parlamentului pentru a fi reparate aceste legi ale Justiției, pentru a fi în conformitate cu ceea ce, în definitiv, doresc românii și s-au exprimat foarte clar la referendum”, a subliniat Iohannis.

E vremea ”turnătoriilor” în PSD

Fostul ministru al Justiției Tudorel Toader și fostul premier Viorica Dăncilă au vorbit în ultimele zile de presiunile exercitate de Liviu Dragnea și de Călin Popescu Tăriceanu pentru modificarea Legilor Justiției.

Fostul ministru al Justiției Tudorel Toader a vorbit într-un interviu acordat lui Ion Cristoiu despre presiunile PSD pentru mutilarea legislației penale. Întrebat dacă fostul lider PSD Liviu Dragnea a fost cel care își dorea cu adevărat aceste modificări, Toader a explicat că i s-a cerut „insistent” să promoveze OUG pentru modificarea Codului Penal: ”O dată am avut o întrevedere de patru ore și jumătate, la vârful vârfului”, relatează Adevărul.ro.

Viorica Dăncilă a confirmat pentru Adevărul dezvăluirile făcute de Tudorel Toader:  

”Da, a avut loc acea întâlnire în patru, la sediul PSD din Băneasa. Au fost prezenți Dragnea, Tăriceanu, Tudorel Toader și eu, în calitate de premier. Îmi amintesc perfect că domnului Tudorel Toder i s-a solicitat amnistie și grațiere. Domnul Dragnea și Tăriceanu au susținut varianta ordonanței de urgență privind amnistia și grațierea. A fost o discuție foarte aplicată, în termeni juridici, între domnii Dragnea, Tăriceanu și Tudorel Toader. Eu mai mult am ascultat. Fiind premier, nu puteam să iau o decizie fără un act venit din partea Ministerulul de Justiție. Trebuia să am un act normativ și nu l-am avut”.

Anca Alexandrescu, fosta consilieră a lui Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă, a ieșit și ea la atac, amintindu-le Vioricăi Dăncilă și lui Tudorel Toader cum s-au ”gudurat” pe lângă fostul lider al PSD pentru a obține niște beneficii.

Într-un interviu pentru Presshub.ro, fostul ministru al Justiției Ana Birchall a vorbit și despre trecutul ei în PSD, spunând că, dacă ar putea s-o ia de la început, s-ar gândi de mai multe ori înainte să devină membru PSD, în ciuda faptului că ideologia sa este una similar celei social-democrate:

"Am fost dată afară din PSD pentru că am îndrăznit să vorbesc despre Justiție, în calitate de ministru al Justiției, nu știu ce-ar fi trebuit să vorbesc. Trecând prin ce-am trecut, m-aș gândi de mai multe ori. Și n-a fost un parcurs ușor, chiar dacă eu n-am spus foarte multe. Dar am considerat că pot să ajut și eu la reforma acestui partid. Și, chiar în PSD fiind, în momente complicate nu mi-am trădat valorile și nici interesele românilor”.


 

Despre redacția informală #CovRoMd

Rețeaua informală #CovRoMd cuprinde 27 de publicații de nivel local, regional, național, reprezentate de PressHub: Express de Banat (Caraș-Severin, Timiș), Mesagerul de Sibiu (Sibiu), Monitorul de Cluj (Cluj), Alba24.ro(Alba, Cluj, Hunedoara, Maramureș, Sibiu, Timiș), Gazeta de Dimineață (Hunedoara), Argeșul Online (Argeș), Epoch Times Romania (național),Monitorul de Botoșani (Botoșani), Oradea Press (Bihor), eBihoreanul(Bihor), Átlátszó Erdély (Harghita, Covasna, Cluj, Bihor, Satu Mare, Mureș), Revista 22 (national level), Zi de Zi (Mureș), Jurnalul Văii Jiului (Hunedoara), Arad24.net (Arad), Banatul Azi (Timiș, Arad, Caraș-Severin), inRoman.ro (Neamț), Resita.ro(Caraș-Severin), Liber în Teleorman (Teleorman), Info Sud-Est(Tulcea, Constanța), Jurnalul de Argeș (Argeș), Crișana (Bihor), Transilvania Reporter (Bistrița-Năsăud, Cluj, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj), Gazeta de Sud (Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Olt), Viața Liberă (Galați), Ziarul de Iași (Iași) și Vrancea24 (Vrancea). 

La nivel european, rețeaua include partenerul EURACTIV.ro (parte a rețelei pan-europene EURACTIV, prezentă în 14 țări, cu sediul central la Bruxelles), la nivelul Republicii Moldova, report.md, și, la nivelul unei comunități de 5,6M de utilizatori în România și 1M în diaspora românească, HotNews.ro, prin platforma de dezbateri interactive, LIVE VIDEO #deladistanță.