Președintelui Klaus Iohannis i se va decerna sâmbătă Premiul European Carol al IV-lea al Asociației Germanilor Sudeți pentru anul 2020. Ceremonia va avea loc la Hof, în Germania.

"Asociația Germanilor Sudeți a decis în anul 2020 să acorde acest premiu Președintelui Klaus Iohannis, ca o recunoaștere a meritelor sale în ceea ce privește înțelegerea și cooperarea dintre popoarele și țările Europei Centrale. În contextul pandemiei, ceremonia nu a putut fi organizată, fiind reprogramată pentru 4 iunie 2022, dată la care se sărbătorește și Ziua Germanilor Sudeți", a transmis Administrația Prezidențială.

Premiul poartă numele lui Carol al IV-lea, împărat german și rege al Boemiei (1316-1378), și are, conform organizatorilor, scopul de "a încuraja o ordine justă a popoarelor și statelor din Europa Centrală".

Este acordat anual personalităților și organizațiilor din viața politică, religioasă sau cea economică, cu merite deosebite în favoarea înțelegerii și cooperării popoarelor și statelor Europei Centrale.

+++

În octombrie 2021, Klaus Iohannis a primit, tot în Germania, Premiul internațional "Carol cel Mare" al orașului Aachen - Pentru unitatea Europei.

Premiul internațional "Carol cel Mare" al orașului Aachen este conferit anual, începând cu anul 1950, personalităților publice sau organizațiilor care s-au remarcat prin implicarea deosebită în favoarea unității europene sau a cooperării între statele membre.

Pe lista laureaților se află părinții fondatori ai Comunității Europene, arhitecții Uniunii Europene moderne și reprezentanții mișcărilor democratice din Europa Centrală și de Est.

Printre personalitățile marcante care au primit acest premiu se numără și Winston Churchill, Henry Kissinger, Vaclav Havel, Jean-Claude Juncker, Angela Merkel, Donald Tusk, Herman Van Rompuy, Martin Schulz, Papa Francisc, Simone Veil, regele Juan Carlos al Spaniei și Papa Ioan Paul al II-lea, care a primit în 2004 singurul Premiu Extraordinar "Carol cel Mare" acordat până în prezent.