Iohannis: Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia BEC
Președintele Klaus Iohannis a transmis vineri că nu demisionează din funcție și nu candidează la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia Biroului Electoral Central (BEC), care urmează să fie luată în cursul acestei zile.
”Așa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de președinte al României la termen și nu voi demisiona din funcție. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul Electoral Central. Nu am susținut și nu susțin modificarea legislației electorale în favoarea unei singure persoane”, precizează președintele Klaus Iohannis.
PNL a solicitat luni BEC să decidă dacă președintele Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare fără să mai fie nevoie de schimbarea legii, așa cum se arată în avizul de săptămâna trecută al Consiliului Legislativ.
Inițial, liberalii au dorit introducerea unui amendament, care să-i permită unui președinte în funcție să candideze independent, dar pe lista unui partid.
Propunerea a fost întâmpinată cu reacții dure din partea societății civile, iar PSD a anunțat că nu o va vota.
În fața acestei situații, de la New Tork, președintele a declarat miercuri că nu a dorit o lege ”pentru mine”.
"Dați-mi voie să lăsăm chestiunea candidatură sau nu, sau ce facem în următoarea perioadă pentru o discuție pe care o vom avea în România, dacă este despre România. Dar despre această lege pot să vă spun și acum, fiindcă pentru mine este foarte clar: nu am dorit o lege pentru mine, nu doresc o lege pentru mine, și pot să vă spun cu certitudine că voi avea grijă ca această lege să nu existe. Nu este posibil să se facă o lege pentru o persoană, și atunci cred că m-am exprimat foarte clar. Bref, nu va exista această lege și nu doresc, eu nu doresc să existe", a spus Iohannis.
Comentarii