Președintele Klaus Iohannis a vorbit marți despre importanța femeilor în funcții de conducere, dar și despre faptul că România rămâne codașă la acest capitol.

Klaus Iohannis și-a început discursul afirmând că, încă de la începutul primului mandat de președinte, a afirmat "clar și răspicat", cu fiecare ocazie, că România trebuie să își asume politici publice care să asigure egalitatea între femei și bărbați.

"Convingerea mea este că încurajarea unei contribuții cât mai semnificative a femeilor în viața publică generează modernizare și prosperitate. Mai sunt însă multe de făcut pentru susținerea drepturilor femeilor și, de aceea, inițiative precum această Conferință sunt foarte importante. Promovarea egalității de gen reprezintă un obiectiv prioritar asumat la nivelul Uniunii Europene, pe care România, în calitate de stat membru, îl împărtășește și îl sprijină", a spus Iohannis în cadrul Conferinței internaționale „Femeile parlamentar din România și promovarea egalității de gen ca angajament național”, organizată de Senat.

Șeful statului a spus și că reducerea inegalităților în plan economic și social, asigurarea accesului la oportunități egale de dezvoltare, combaterea stereotipurilor și a violenței de gen se realizează printr-o strategie dedicată și o abordare integrată în toate politicile europene și în acțiunea externă a Uniunii.

De asemenea, legat de perioada "extrem de complicată" în care ne aflăm, marcată de război, Iohannis spune că a văzut cum atât de multe femei și-au asumat salvarea și punerea în siguranță a copiilor și a familiilor lor, cu speranța că într-o zi se vor putea întoarce la o viață liniștită, trăită în pace.

"Femeile ucrainene au demonstrat mult curaj și o forță incredibilă în aceste opt luni de agresiune militară", a punctat șeful țării.

Klaus Iohannis a mai explicat și că "femeile însă nu au doar un rol major în familie, ci își asumă și performanțe în afaceri, în profesii liberale, în mediul asociativ sau în politică".

"Este important să recunoaștem și să sprijinim mai mult această implicare, pentru că o societate se dezvoltă și progresează atunci când femeile și bărbații au parte, în mod egal, de oportunități și avantaje și, totodată, împart și responsabilitățile, atât în familie, cât și în mediul profesional. Într-o democrație matură și incluzivă este necesar ca femeile să își poată exercita drepturile politice și să fie reprezentate la cel mai înalt nivel, astfel încât vocea lor să fie puternică atunci când vorbim despre decizii politice. Existența unei largi reprezentări a femeilor în Parlament și în administrațiile locale asigură faptul că drepturile și interesele acestora sunt mai bine apărate, iar nevoile și problemele cu care se confruntă în viața de zi cu zi sunt mai bine înțelese și soluționate în cea mai potrivită manieră", a mai continuat acesta.

Totuși, Iohannis recunoaște că în ultimii ani nu au fost înregistrate progrese notabile în acest sens, iar numărul femeilor care ajung să ocupe funcții importante în administrația locală sau centrală este în continuare scăzut, ceea ce este "îngrijorător și, în același timp, poate să fie un factor descurajant pentru cele care doresc să se implice".

Klaus Iohannis este de părere că, atunci când li se oferă oportunitatea de a-și atinge adevăratul potențial în exercitarea profesiei, femeile au contribuții extrem de valoroase în toate domeniile de activitate.

"Există numeroase exemple, inclusiv la noi în țară, care demonstrează că femeile pot fi lideri de succes și, totodată, pot excela și produce rezultate inovatoare în politică, inginerie, robotică, aeronautică, afaceri sau IT, domenii care sunt deseori considerate, în mod eronat, a fi mai potrivite bărbaților. Este esențial ca fiecare femeie să aibă șansa de a-și alege, fără niciun fel de constrângeri sau de bariere, cariera pe care vrea să o urmeze. Tocmai de aceea, în viziunea proiectului „România Educată”, tuturor tinerilor, indiferent de gen, li se oferă posibilitatea de a-și contura parcursul academic și profesional în funcție de propriile aptitudini și preferințe", a mai adăugat președintele României.

Pentru a avea o pondere mai mare a doamnelor care ocupă funcții de conducere, Iohannis a declarat că este important ca instituțiile statului, dar și partidele politice să promoveze constant femeile la cel mai înalt nivel decizional.

"Femeile trebuie tratate în mod egal cu bărbații, în toate aspectele, inclusiv în ceea ce privește viața privată, educația sau locul de muncă, astfel încât să se creeze premisele care să le permită să își asigure independența economică, în condiții de egalitate", a continuat el.

În România, femeile nu sunt șefe nici măcar în domeniile unde sunt majoritare

Inegalitățile de gen din România sunt printre cele mai mari la nivel european, potrivit unui raport al Fundației Friedrich-Ebert-Stiftung, citat de Adevărul.ro. Situația nu s-a îmbunătățit în ultimii ani, ba dimpotrivă, atrag atenția sociologii.

În ritmul în care societatea românească se preocupă să elimine decalajele de gen, femeile din România ar mai avea cel puțin încă un veac de inegalitate de înfruntat, notează un raport al Fundației Friedrich-Ebert-Stiftung (FES), cea mai veche fundație politică din Germania. Cel puțin asta este ceea ce sugerează evoluția indicelui parității de gen calculat de Forumul Economic Internațional în 2021. Raportul Forumului arată că, pentru majoritatea țărilor ce au aparținut fostului bloc socialist, decalajele de gen ar putea fi eliminate abia peste 134 de ani, un declin față de evaluarea din 2020 care indica o durată de 107 ani. România se remarcă prin regresul cel mai pronunțat comparativ cu restul țărilor luate în considerare – 2,4 puncte procentuale.

„Existența inegalităților de gen pleacă de la o constatare banală, dar grăitoare: a te naște femeie implică în continuare o probabilitate mai mare să fii abuzată fizic și verbal, să-ți abandonezi studiile, să fii plătită mai puțin decât colegul tău pentru același tip de activitate, să porți singură responsabilitatea creșterii copiilor sau a îngrijirii părinților, să accesezi cu dificultate anumite servicii medicale sau să fii ucisă de partenerul de viață”, punctează sociologii care au scris raportul FES, conform sursei citate.

Salarii mai mici pentru femei în sectoare-vedetă

În România, subliniază autorii, inegalitatea de venit în rândul populației generale este a doua cea mai mare din UE, după Bulgaria. „În același timp, decalajul de remunerare între femei și bărbați este printre cele mai mici, România părând mai avansată din acest punct de vedere decât majoritatea țărilor occidentale. Problema României nu ar fi neapărat inegalitatea dintre femei și bărbați, ci mai degrabă cea dintre bogați și săraci. Un decalaj mic de remunerare între femei și bărbați ar trebui să se traducă într-o oarecare egalitate între femei și bărbați și pe piața muncii”, se mai arată în raport.

Cu toate acestea însă, în România, salariile femeilor din sectoare-vedetă precum IT&C sunt cu peste un sfert mai mici decât cele ale bărbaților, iar participarea femeilor pe piața muncii este mult mai scăzută decât a bărbaților.

Ponderea femeilor în populația ocupată a ajuns în 2020 la 42,6%, de departe cel mai redus nivel din ultimele două decenii și jumătate. Femeile sunt subreprezentate nu doar în populația de salariați (43,7% în 2020, mai puțin decât în urmă cu zece ani), ci și în populația de lucrători pe cont propriu și în populația de patroni. Singura categorie dominată clar de femei este cea a lucrătorilor familiali neremunerați, a căror situație este de departe cea mai precară și care în multe privințe pot fi asociați populației neocupate.

Mai multe detalii despre raport, aici.

Reamintim și că Guvernul României numără doar două femei în funcțiile de ministre: Gabriela Firea - Ministerul Familiei și Ligia Deca, recent numită în locul lui Sorin Cîmpeanu la Ministerul Educației.

De asemenea, în Parlamentul României doar 17% dintre aleși sunt femei.