Premierul Florin Cîțu l-a revocat joi din funcția de ministru al Finanțelor pe Alexandru Nazare, potrivit unor surse din Guvern.

Într-un mesaj pe Facebook, Alexandru Nazare a venit cu precizări despre decizia lui Florin Cîțu de a-l remania: 

"Premierul mi-a cerut demisia, paradoxal, cu o zi înainte de emisiunea României de eurobonduri, menționând că dacă nu demisionez, îmi va cere remanierea. O demisie, înaintea unei emisiuni de eurobonduri, ar fi afectat condițiile pe care România le-ar fi putut obține pe piețele externe, condiții și așa vitrege.

Ieri, în timpul negocierilor, a revenit cu mesaje telefonice insistând să primească demisia cât mai curând. Imediat cum am finalizat cu succes emisiunea de eurobonduri, i-am răspuns că după toată munca depusă, rezultatele bune obținute și reflectate în execuția bugetară și evaluările instituțiilor financiare internaționale, luând în calcul și modul în care permanent a apreciat activitatea mea și a colegilor din Ministerul Finanțelor, nu consider că aș avea vreun motiv sa îmi asum o demisie atât timp cât am apărat cu onestitate și bună credință interesele financiare ale României.

I-am spus domnului Florin Cîțu să pună în discuție decizia legată de evaluarea și retragerea mandatului meu în forurile de decizie ale PNL, conform protocolului asumat în coaliție.

Astăzi, înainte de ședința de Guvern, mi-a confirmat că va trimite propunerea de remaniere. Am menționat că remanierea nu se impune dacă analizăm rezultatele; a replicat că această decizie nu are legătură cu rezultatele, ci cu "echipa”. Posibil s-a referit la faptul că nu m-am alăturat echipei care să îl susțină în campania pentru poziția de președinte al PNL. Am considerat că o atitudine neutră, prin prisma poziției de ministru de Finanțe, este cea mai înțeleaptă în raport cu interesele românilor, cu țintele asumate de România și cu imaginea PNL.

Țin să menționez că nu sunt întârzieri în proiectele de la Ministerul Finanțelor, așa cum a precizat premierul. Mai mult, am deblocat multe dintre proiectele preluate și am inițiat multe altele noi, precum parteneriatul cu UiPath.

Am mărit, în negociere cu Comisia Europeană, suma alocată Ministerului de Finanțe prin PNRR, de la 100 mil. EUR la 562 mil EUR și am dublat numărul de proiecte de digitalizare, de la 25 la 50. În plus, am adăugat și reforme proiectelor de investiții.

Spre exemplu, astăzi avem 90.000 de case de marcat conectate pentru că am demarat o aplicație nouă în luna ianuarie, care este funcțională. Numai dacă acest proiect este finalizat cu succes până la sfârșitul anului, așa cum am planificat, va avea efecte de minim 10% în creșterea colectării TVA. Aplicația demarata în 2020, de ministrul Finanțelor de atunci, încă nu este funcțională.

Mulțumesc tuturor colegilor din Ministerul de Finanțe pentru activitate și rezultate! Le mulțumesc tuturor membrilor PNL care mi-au acordat susținerea!

Ii mulțumesc domnului Președinte Klaus Iohannis și sunt onorat pentru încrederea acordată la numirea în funcția de ministru de Finanțe și pe parcursul mandatului!", a scris Nazare.

+++

Președintele Klaus Iohannis a semnat Decretul de revocare din funcția de membru al Guvernului a lui Alexandru Nazare, ministrul finanțelor, precum și Decretul de desemnare a premierului Florin Cîțu ca ministru al finanțelor, interimar.

***

Cererea a fost trimisă deja către președintele Klaus Iohannis.

Biroul de presă al Guvernului a anunțat că premierul Florin Cîțu va susține, la ora 12:00, declarații de presă după ședința Executivului. Sunt așteptate detalii și cu privire la remaniere.

+++

"După o discuție cu membrii Coaliției marți seara, în care i-am anunțat că am cerut demisia ministrului Finanțelor, acesta m-a informat că nu vrea să își dea demisia și preferă să fie revocat. Astăzi, după încă o discuție în Coaliție la prima oră, am transmis președintelui Klaus Iohannis cererea de revocare a lui Alexandru Nazare. Am trimis și propunerea de ministru interimar, adică să fiu eu", a declarat Florin Cîțu.

Întrebat dacă i-a spus de ce nu vrea să demisioneze și preferă să fie revocat, prim-ministrul a declarat că "poate o să aibă în sfârșit o conferință de presă după 6 luni de zile".

Premierul a mai precizat că în prezent nu știe cine va prelua portofoliul. 

Florin Cîțu a negat că miza revocării lui Nazare este legată de banii pentru primari, ci este vorba doar despre "o bună guvernare".

Premierul a mai spus că motivele revocării sunt mai multe și a făcut o evaluare la 6 luni de zile în acest sens. Motivul principal al revocării este că cele mai întârziate reforme sunt la Ministerul Finanțelor. 

Întrebat cum comentează faptul că șeful PNL, Ludovic Orban, a afirmat că nu știa de această decizie, Cîțu a reiterat că toți membrii Coaliției au fost informați.