Klaus Iohannis a semnat vineri decretele de rechemare a 10 ambasadori. Printre ei și ambasadorul din Ucraina, țară aflată în plin conflict cu Rusia.

Cei 10 ambasadori extraordinari și plenipotențiari ai României urmează să își încheie misiunea, conform legii, în termen de 90 de zile de la data semnării decretelor.

Totodată, au fost înaintate de către Ministerul afacerilor externe 12 propuneri de numiri – inclusiv la misiuni unde conducerea acestora era vacantă.

Pentru Ucraina a fost propus Alexandru Victor Micula, diplomat de carieră, care este din 2019 Reprezentant cu însărcinări speciale pentru combaterea antisemitismului în cadrul MAE.

În perioadele noiembrie 2018 – noiembrie 2019 și februarie 2016 – ianuarie 2018 a ocupat funcția de secretar de stat pentru afaceri interinstituționale în cadrul MAE, iar între noiembrie 2007 și iunie 2008 a fost secretar de stat, coordonatorul național pentru organizarea Summitului NATO de la București.

În perioada octombrie 2011 – februarie 2016 a fost ambasadorul României în Ungaria, iar în intervalul iunie 2014 – iunie 2016 a fost Secretar al Comisiei Dunării.

A îndeplinit, de asemenea, funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Danemarca și Islanda, între 2009 și 2011.

În perioada 2002 – 2007 a fost ambasadorul României în Argentina și Paraguay.

În Serviciul Exterior a mai activat în cadrul Misiunii Permanente a României pe lângă Organizațiile Internaționale de la Viena (1999-2001) și al Ambasadei României la Budapesta (1997 - 1999).

În Centrala MAE a mai îndeplinit funcțiile de secretar general al Ministerului afacerilor externe (iunie 2008 – aprilie 2009), director general pentru politici strategice (în perioada februarie – iunie 2007), director de cabinet al ministrului afacerilor externe și purtător de cuvânt al MAE (ianuarie 2001 – octombrie 2002).

Vorbește limbile engleză și spaniolă și are cunoștințe de limbă maghiară.

Ambasadorul din Ucraina a fost propus pentru a conduce misiunea diplomatică din Republica Moldova.

Cristian-Leon Țurcanu, diplomat de carieră, este, din 2016, ambasador în Ucraina, după ce, în perioada septembrie 2014 – octombrie 2015, a ocupat funcția de prim-colaborator în cadrul Ambasadei României la Chișinău.

În Serviciul Exterior a mai activat în cadrul Ambasadei României la Washington, în perioada 2008 – 2012, și la Ambasada României la Berlin, între 2003 și 2008.

În Centrala MAE, a ocupat funcțiile de director general al Departamentului Comunicare, Diplomație Publică și Culturală, între noiembrie 2015 și august 2016, director al Direcției Europa de Est și Asia Centrală, între aprilie și septembrie 2014, respectiv director adjunct al aceleiași direcții, în perioada septembrie 2013 – aprilie 2014.

Vorbește limbile engleză, germană, suedeză și are cunoștințe de franceză, italiană și rusă.