Președintele Klaus Iohannis consideră cererea de revocare a procurorului genereal, Augustin Lazăr, ca fiind un "demers aiuritor", afirmând că nu are de gând să dea curs solicitării până când judecătorii nu vor da un verdict final.

`Am o opinie (despre procedura de revocare a procurorului general - n.r.) și o voi face cunoscută la momentul potrivit. Azi nu m-aș referi la aceste spețe, dar în ansamblu se conturează o abordare a acestui ministru al Justiției, abordare care este pe lângă lege în privința propunerilor de numire și de revocare. Nu mai am dubii, mă îndrept spre certitudini. În ceea ce privește revocarea procurorului general, un demers aiuritor al acestui ministru, cu cororalul de speculații, penibilă fază, suntem în situația în care s-a început un demers juridic. Până când judecătorii nu vor da un verdict final, nu am de gând să fac nimic în această chestiune”, a spus Klaus Iohannis.

Președintele a mai spus că „procurorul general Lazăr face treabă bună” și i se pare greșită total, din punct de vedere politic, decizia de revocare a acestuia.

„Din punct de vedere legal pot spune că aici ne aflăm întro zonă în care infractorii încearcă să acapareze justiția. Unde văd că nu au șanse, vor să îi îndepărteze”, a mai spus el.

În replică, ministrul justiției, Tudorel Toader, a declarat pentru Mediafax: „Eu îmi voi respecta competențele mele”.