Iohannis: România are toate ingredientele, dar pendulează între ceva ars și o prăjitură foarte bună
Președintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă, la Paris, că România nu-și folosește încă potențialul și, deși are toate ingredinetele necesare, pendulează între o prăjitură arsă și una foarte bună.
„Avem tot ce ne trebuie. Avem oameni educați, posibilități, dorința societății, ceea ce probabil mai trebuie studiat este cum le aducem pe toate împreună, care este catalizatorul. Este ca și cum ne-am pregăti să facem o prăjitură foarte bună și avem pe masă toate ingredientele: făină, zahăr, nuci, unt, ce vreți, și ne uităm la ele și cineva întreabă: aveți tot ce vă trebuie? Da, dar de acolo urmează pasul cel mai important - de a pune toate ingredientele laolaltă în așa fel încât să iasă o prăjitură foarte bună și nu ceva ars care este mai degrabă jenant. Noi pendulăm între ceva ars și o prăjitură foarte bună. Asta este evoluția României în ultimul secol”, a declarat președintele Iohannis, la o dezbatere la ambasada României la Paris, citat de Agerpres.
Iohannis a mai trecut în revistă momentele care au marcat istoria românilor în ultimul secol, precizând că după Marea Unirea am experimentat dictaturi grele. Președintele a mai spus că nu vede România ca fiind un stat izolat și dominat de naționalism.
„Am trecut prin perioade deosebit de bune pentru România, evident Marea Unire este primul eveniment extrem de pozitiv din această serie, pe urmă ne-am pierdut un pic, am trecut prin dictaturi dintre cele mai grele, cu rezultate groaznice, am revenit cu un eveniment foarte pozitiv în decembrie '89 și de atunci căutăm calea care de toate generațiile a fost definită ca și o cale europeană și euroatlantică și cred că în unele domenii facem față, dar mai este foarte mult de lucru", a spus șeful statului, întrebat cu privire la modul în care tinerii care studiază în străinătate ar putea fi convinși să nu mai părăsească țara.
El a subliniat necesitatea creării unui cadru mai stabil, predictibil și solid îndreptat spre meritocrație.
„Avem tineri valoroși și aici și dvs sunteți dovada vie. Avem tineri foarte valoroși și în țară. Fenomenul care mă întristează de fiecare dată este că cei din țară ar veni aici, dar voi nu v-ați întoarce și atunci rolul politicienilor ar fi să analizeze de ce este așa și ce cadru trebuie creat”, a mai comentat el. Șeful statului a participat sâmbătă, la Ambasada României de la Paris, la un eveniment dedicat contribuției românești la dezvoltarea științei și tehnicii în Anul Centenarului Marii Uniri.
Comentarii