Președintele Klaus Iohannis a susținut marți seară că situația epidemiologică generată de COVID-19 atât la nivel european, cât și la nivel național se agravează, iar perioada următoare va fi una dificilă.

"Situația epidemiologică atât la nivel european, cât și la nivel național se agravează, din păcate, constant și numai în ultima zi am avut peste 100 de români care au pierdut lupta cu virusul.Ne așteaptă o perioadă foarte dificilă și sunt necesare eforturi susținute pentru a ține sub control epidemia. Lupta cu virusul se desfășoară pe două fronturi - pe de o parte, în zona de prevenție, prin care încercăm limitarea transmiterii infecției, și pe de altă parte în spitale, acolo unde bolnavii de COVID-19 au nevoie de îngrijire și de tratament de specialitate", a declarat Klaus Iohannis.

Președintele a spus că, la acest moment, avem, conform rapoartelor din secțiile de ATI, 3.065 de paturi de Terapie Intensivă - pentru toți pacienții, nu doar COVID, 2.252 de ventilatoare mecanice, 2.756 de monitoare și o serie întreagă de echipamente achiziționate cu diverse surse de finanțare.

"La acestea se adaugă cinci unități de Terapie Intensivă mobile, două spitale modulare și un modul ATI, cu un total – acestea suplimentare - de 169 de paturi.În ceea ce privește doar ventilatoarele ATI funcționale, vă dau doar un exemplu, ca să înțelegeți cum s-a lucrat: în perioada aprilie-octombrie 2020, creșterea capacității de ventilatoare la nivel național a fost de 73%, și până în decembrie se adaugă încă 15%, asta însemnând că, practic, de la începutul pandemiei până acuma, capacitatea s-a dublat pe ventilatoare. Planul strategic pentru următoarea perioadă prevede etape clare de implementare și urmărește deschiderea unor noi capacități de terapie intensivă distribuite la nivel național, precum cele de la Oradea, Constanța, Craiova, în locații nou construite cu destinații de Terapie Intensivă sau care se vor transforma în secții de terapie intensivă. Și aici vom avea, în șapte spitale, o extensie a capacității de Terapie Intensivă și pot să vă spun în următoarele maximum zece zile vom avea, suplimentar față de ce există acum, 123 de paturi de Terapie Intensivă", a mai spus acesta.

Șeful statului a mai adăugat că accesarea fondurilor europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) va duce la o creștere a capacității de gestionare a crizei sanitare. 

"În urma analizei nevoilor spitalelor, se va achiziționa, prin proceduri specifice – iarăși din fonduri europene - întreaga gamă de aparatură și echipamente necesare dotării unităților sanitare, de la monitoare, ventilatoare, paturi, aparate de anestezie, la ecografe și aparate RT-PCR", a mai continuat acesta.