Președintele Klaus Iohannis a declarat luni că va refuza din nou numirea Liei Olguța Vasilescu în funcțiile de ministru al Devoltării și vicepremier și a lui Mircea Drăghici în funcția de ministru al Transporturilor.

UPDATE Într-o postare pe Facebook, PSD susține că Iohannis este incapabil să motiveze de ce respinge miniștrii, iar atacurile sale fac rău României.


"Președintele este incapabil să dea un motiv serios și de înțeles pentru care continuă să respingă miniștrii propuși și să țină blocate două domenii importante. Iohannis pare că a început deja campania electorală și refuză de astăzi să mai fie reprezentantul tuturor românilor care, indiferent de opțiunile politice, vor să se termine aceste conflicte. Prin toate aceste atacuri politice Președintele face rău României!", se arată în postarea PSD de pe Facebook.

+++

UPDATE Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a declarat pentru Mediafax că, dacă șeful statului va relua aceleași motive pentru a invoca refuzul celor doi miniștri, atunci Executivul ”nu poate decât să sesizeze CCR” pentru a constata existența unui conflict juridic de natură constituțională.

”După ce vom vedea că răspunsul președintelui va fi același cu cel pe care l-am mai primit, nu avem decât să sesizăm Curtea Constituțională. Mai întâi să vedem motivele refuzului, care sunt foarte importante și pentru noi, dar și pentru președinte”, a explicat Toni Greblă.

"Aceste două propuneri (la Dezvoltare și Transporturi - n.r.) vor fi refuzate în cursul acestei săptămâni. Într-o zi - două vor fi finalizate documentele și reexpediate la Guvern. (...) Nu am primit niciun fel de alte propuneri și discuțiile pe care le-am purtat (cu premierul - n.r.) nu au vizat alte propuneri", a declarat Klaus Iohannis.

Președintele a transmis Guvernului să citească legislația invocată de el pentru refuzul celor doi, iar PSD să vină cu niște propuneri care să-l convingă.

"Rezolvarea este foarte simplă: n-are decât partea guvernamentală să citească cu atenție legislația invocată de mine, iar PSD nu are decât să vină cu niște propuneri care mă conving că ministerele vor fi bine conduse", a mai adăugat președintele.