Fostul președintele Ion Iliescu afirmă că ”stânga și dreapta s-au alterat până la confundare” și vorbește despre alianțe politice făcute aiurea.

Ion Iliescu a fost întrebat, în cadrul unui podcast, ce mai înseamnă stânga și dreapta astăzi și a răspuns. ”Stânga și dreapta s-au alterat până la confundare. Chiar fenomenul alianțelor politice făcute aiurea e interesant de dezbătut: să coabitezi nu înseamnă să te denaturezi”, scrie News.ro.

Iliescu a adăugat că ”Dreapta a fost disperată să recupereze deceniile în care Europa a fost un continent social-democrat, și atunci a preluat temele stângii, printr-un transfer rușinos: și-a întors fața către grupurile dezavantajate, către categoriile sociale defavorizate, către teme precum reproducerea inegalităților, protecționismul social, evaluarea muncii, valorificarea capitalului uman”.

”Neexistând masă critică, adică neavând un electorat atent la distincțiile ideologice, lucrurile au mers de la sine (...) Stânga nu a reacționat ideologic, ci a preferat să coabiteze cu dreapta falsificată și astfel i-a făcut cadou electoratul. Cea mai amplă criză a contemporaneității e cea a identităților politice”, a mai transmis fostul șef de stat.

Acesta afirmă că, ”de pe margine, lumea a păstrat amintirea extremelor, a derapajelor: stânga autoritarismului și dreapta capitalismului sălbatic”, deși ”nici stânga, nici dreapta nu presupun asta”.

”În SUA un liberal e mai aproape de stânga, în Europa liberalul e politicianul de dreapta. Așa că în confuzia acestor termeni, liberalii au devenit ce le-a convenit în funcție de circumstanță, nu ce trebuiau să fie (...) Mi se pare foarte important ca în politică să nu mergi pe contrasens. Să rămâi de dreapta sau de stânga. Dreapta trebuie să se întoarcă acasă, la temele ei, stânga trebuie să își ia în serios propria casă și să o curețe de dezastrul musafirilor nepoftiți”, a mai afirmat Ion Iliescu.

Întrebat ce face un partid să reziste în timp, Iliescu a afirmat: ”Un partid rezistă câtă vreme reprezintă pe cineva, nu doar ceva (...) E foarte important să știi cum dansezi pe axa spectrului politic. Piruetele dinspre o parte a spectrului politic către cealaltă sunt o falsificare ideologică. Dinspre partid, o asemenea mișcare produce o criză identitară. Dinspre electorat, acest tip de continuă ajustare poate fi o cauză a pierderii voturilor: e paradoxal că într-o Românie mai degrabă a claselor medii, deci a nevoilor care solicită stânga, electoratul a mers nu o dată pe mâna dreptei”.

”În ultimele decenii am văzut și o polarizare a relației dintre stat și partide la nivelul opiniei publice. Oamenii vor să știe dacă partidele din oferta electorală apără statul sau cetățenii. Nu înțeleg de ce disjuncția e exclusivă – sau statul, sau indivizii – și nu e loc pentru amândouă, așa cum e și firesc. Statul nu e o mașinărie impersonală, e o expresie politică a societății, care e o comunitate umană”, a mai declarat Iliescu.