Președintele PSD a declarat că întâlnirea social democraților la un club în Floreasca nu are loc în cinstea zilei sale de naștere, ci este una de socializare, răspunzând la o întrebare legată de oportunitatea unei petreceri la doi ani de la Colectiv.

Deputatul PSD Adrian Solomon a declarat luni după-amiază, la Parlament, că urmează o întâlnire a aleșilor sociali democrați prilejuită de ziua lui Liviu Dragnea: ”Suntem cu toții, membrii grupului PSD din Cameră, invitați alături de domnul președinte la o întâlnire prilejuită de ziua domniei sale, fapt care ne dă posiblitatea să-i spunem direct «La Mulți Ani!» dacă prin alte mijloace am făcut-o fiecare", relatează Mediafax.

”Asta este viața”, a spus Florin Iordache, sosind la reuniunea deputaților PSD ținută pentru a sărbători cei 55 de ani împliniți sâmbătă de Liviu Dragnea, răspunzând întrebării unui jurnalist privind oportunitatea evenimentului în seara când se comemorează doi ani de la Colectiv.

La întrebarea dacă i se pare potrivită organizarea acestui eveniment chiar în seara de 30 octombrie (Liviu Dragnea e născut pe 28 octombrie - n.r.), Florin Iordache a răspuns: ”Sunt două lucruri diferite”. La observația că sunt oameni care plâng în această seară, iar alții petrec, Iordache a comentat: ”Păi, asta este viața”.

Dragnea a dat-o însă la întors și a susținut, după o întrevedere a liderilor coaliției de guvernare, că nu e vorba de nicio petrecere de ziua lui.

"Nu a fost dată (petrecerea - n.r.) în cinstea zilei mele de naștere, ziua mea a fost sâmbătă. În fiecare zi de luni colegii deputați sau senatori se reunesc pentru socializare. Am înțeles că este ziua lui Gabi Petrea. Remarc că și acum sunt unii se folosesc de moartea acelor copii", a spus Liviu Dragnea.

Întrebat dacă este oportună această întâlnire în ziua în care se comemorează moartea victimelor din Colectiv, Dragnea a răspuns scurt: "Nu vreau să comentez".