Artizanul modificărilor controversate la legile justiției și la cele penale, Florin Iordache, spune că SUA, Germania, Franța și celelalte nouă state europene nu au vreun motiv de îngrijorare în legătură cu modificările aduse legislației penale.

 

"Înțeleg că a apărut o scrisoare din partea ambasadelor care își manifestă o serie de îngrijorări. Eu consider că aceste îngrijorări nu au niciun fel de motiv - cei care și-au exprimat aceste îngrijorări, atâta timp cât nu sunt niște precizări concrete - cele care vizează Codul de procedură penală, pentru că Cpp este în acest moment supus controlului de constituționalitate la CCR, cred că în a doua jumătate a lunii sau la începutul lunii iulie va fi supus controlului de constituționalitate. Și, ca de fiecare dată, dacă CCR va constata că anumite articole nu sunt în concordanță cu Constituția, fără îndoială vor reveni în Parlament și le vom modifica. Dar, așa cum sunt făcute, nu dau niciun motiv pentru a fi îngrijorați, pentru că, prin acel Cod de procedură penală, nu am făcut decât să punem în concordanță legislația noastră atât cu directivele europene, cât și cu deciziile Curții", a precizat Iordache.

Declarația de liniștire a reprezentanților partenerilor noștri vine după ce 12 ambasade ale mai multor state, printre care SUA, Germania, Franța, Belgia, Norvegia sau Elveția au semnat uun mesaj comun în care se cere ca statul de drept și lupta împotriva corupției să nu fie afectate. Cele 12 state semnatare și-au arătat îngrijorarea față de modificările aduse în comisia „Iordache”, adoptate ulterior în cele două camere ale Parlamentului.