Vicepreședintele Camerei Deputaților Florin Iordache spune că refuzul președintelui de a-i numi pe Lia Olguța Vasilescu și Mircea Drăghici în funcțiile de miniștri nu este întemeiat, cei doi respectând condițiile legale.

„Legea e foarte clară. Discutăm de Legea 90, cât și de Constituție. Cei doi colegi ai mei îndeplinesc condițiile cerute de lege. Este vorba de articolul 3 din Legea 90 privind organizarea și funcționarea Guvernului și de Art. 105 din Constituție care vizează incompatibilitățile. Dacă la primul refuz putem discuta de chestiuni de oportunitate, în urma deciziei CCR, președintele discută numai de legalitate. Și unul, și altul dintre colegii mei îndeplinesc condițiile cerute de lege, acelea care vizează cetățenia, domiciliul, cât și dosarul penal. Acest refuz este un refuz de formă, pe care președintele a înțeles să îl motiveze. Haideți să vedem și poziția Guvernului, cum răspunde doamna prim-ministru la acest demers al președintelui!”, a spus Florin Iordache, la Digi24.