Ministrul Justiției, Florin Iordache, a anunțat că luni va fi pus în dezbatere publică un proiect de lege privind modificarea codurilor penale pentru ca anumite articole să fie puse în acord cu deciziile CCR, acesta precizând că era nevoie de o OUG.

UPDATE

Ministerul Justiției a trimis luni seara la CSM, DNA, Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul General adrese prin fax de retragere a proiectului de lege privind modificările la Codul Penal și Codul de Procedură Penală, au declarat pentru HotNews.ro reprezentanți ai ministerului.

+++

Întrebat despre proiectul trimis de Ministerul de Justiției CSM pentru avizare, Sorin Grindeanu nu a dorit să facă comentarii, spunând doar că un astfel de proiect nu s-a aflat pe ordinea de zi a Guvernului ca proiect legislativ.

"Am înțeles că între timp a fost trimisă adresa prin care s-a retras. El nu a fost pe ordinea de zi, nu am văzut așa ceva, nu a fost un proiect de lege prin care să trimitem spre Parlament, așa că asta e calea pe care vreau să meargă lucrurile", a declarat premierul.

Cu toate acestea, CSM precizează, într-un comunicat de pe site-ul instituției, că a primit proiectul de modificare a codurilor penale.

”Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal și a Legii nr.135/2010 privind Codul de Procedură Penală elaborat de Ministerul Justiției a fost comunicat pentru analiză și consultare tuturor instanțelor și parchetelor din România. Punctele de vedere ale entităților menționate vor fi transmise Consiliului până la data de 10 februarie 2017, în vederea centralizării și sintetizării, urmând ca acestea, împreună cu punctul de vedere al Direcției Legislație, Documentare și Contencios din cadrul Consiliului să fie analizate până cel mai târziu la data de 15 februarie 2017 în cadrul unei ședințe a Comisiei nr.1 – «Legislație și cooperare interinstituțională», anterior dezbaterii Plenului Consiliului”, se arată în comunicat.

+++

Ministrul Justiției, Florin Iordache, a afirmat luni, în timp ce jurnaliștii alergau după el pe holurile Parlamentului, că proiectul de lege privind modificarea Codurilor penale nu va mai fi depus niciunde, în condițiile în care dorește o dezbatere mai amplă, scrie News.ro.

+++

Ministerul Justiției renunță la proiectul de lege de modificare și completare a actelor normative privind Codurile penale, înaintat deja Consiliului Superior al Magistraturii, deoarece "dorește elaborarea unuia mai complex", a declarat luni, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al MJ, Cristina Liță.

+++

După declarația de luni dimineață a ministrului Justiției, Florin Iordache, Ministerul Justiției a transmis un comunicat în care precizează că nu este preocupat de un proiect de lege privind modificarea codurilor penale.

”Ca urmare a interesului manifestat de reprezentanții mass media, Biroul de presă al Ministerului Justiției este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele: Ministerul Justiției nu este preocupat să elaboreze un proiect de lege privind modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal și a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală”, se arată în comunicat.

Biroul de presă mai precizează că Ministerul Justiției centralizează, în prezent, deciziile pronunțate de Curtea Constituțională cu privire la actele normative menționate, urmând ca acestea să fie analizate în perioada următoare.

+++

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat că a primit, luni, de la Ministerul Justiției proiectul de lege pentru modificarea codurilor penale și că urmează să stabilească data la care va fi luat în discuție pentru avizare.

Proiectul de Ordonanță de Urgență pentru abrogarea OUG 13/2017, trimis tot luni de Ministerul Justiției pentru avizare, va fi discutat marți în ședința plenului CSM.

Proiectul care a ajuns la CSM este identic cu OUG 13, cu excepția pragului de 200.000 de lei privind infracțiunea de abuz în serviciu.

+++

"Vom afișa și vom elabora un act. Înainte de a merge cu el mai departe, cu siguranță, toți specialiștii și cei care vor să se exprime vor avea un punct de vedere. Potrivit legii, ea va rămâne în dezbatere publică 30 de zile", a precizat, luni dimineața, Florin Iordache, la Ministerul Justiției, potrivit Agerpres.

El a adăugat că în proiectul de lege se vor regăsi toate acele articole care au fost declarate neconstituționale: "Va cuprinde proiectul de lege toate dispozițiile și toate deciziile Curții Constituționale pentru acele articole care au fost declarate neconstituționale. Așa cum știți, și în ordonanță, dar și în proiectul de lege se vor regăsi toate acele articole care au fost declarate neconstituționale".

Cât privește urgența adoptării OUG 13, Iordache a precizat că și în prezent aceasta se justifică, pentru că "în acest moment sunt foarte multe articole neconstituționale și sistemul judiciar este prejudiciat pentru faptul că în instanțe și în spațiul public sunt foarte multe prevederi neconstituționale".

"Urgența era pentru că în 45 de zile trebuiau puse în concordanță cu decizia Curții și, nefiind acest lucru făcut, pentru că anul trecut au fost reglementate prin Ordonanța 18 doar o parte din prevederile neconstituționale, urgența era să punem în concordanță. În același timp, Curtea Constituțională a stabilit acum două săptămâni că mai sunt încă patru prevederi, deci în legea pe care eu o voi supune astăzi în dezbatere publică vor apărea și acele patru prevederi neconstituționale", a adăugat Iordache.

Întrebat dacă există riscul ca OUG de modificare a Codurilor penale să rămână în vigoare în cazul în care unele din articolele din ordonanța de abrogare ar fi declarate neconstituționale, el a arătat că s-a revenit la situația dinainte de a se emite OUG 13.

"În momentul în care a fost abrogată OUG, s-a revenit la forma inițială. Forma inițială a cuprins (...) foarte multe aspecte neconstituționale. Deci, în acest moment în Codul penal și Codul de procedură penală sunt foarte multe articole care au fost declarate neconstituționale. Nu am făcut decât să revenim la situația dinainte de a emite ordonanța", a afirmat Florin Iordache.

PSD insistă

O serie de modificări la Codul Penal și de Procedură Penală au fost preluate din OUG 13 și puse într-un proiect de lege înregistrat la Secretariatul General al Guvernului, au declarat pentru HotNews.ro surse guvernamentale. Astfel, în proiectul de lege s-ar fi preluat modificarea la regimul denunțului, care face această instituție juridică practic inoperabilă, întrucât denunțătorii nu vor mai scăpa de răspundere penală, dacă nu depun denunțul în termen de șase luni de la săvârșirea faptei. 

Condiția de producere a unui prejudiciu de cel puțin 200 de mii de lei pentru ca abuzul în serviciu să fie considerat infracțiune a fost eliminată din proiectul de lege, dar au rămas pedeapsa scăzută de la 7 ani de 3 ani la abuz în serviciu, ceea ce determină reducerea termenului de prescripție. Mai mult, reducerea pedepsei la 3 ani face imposibilă arestarea preventivă în caz de abuz în serviciu, chiar dacă prejudiciul comis este foarte mare. 

Duminică seara, Guvernul a anunțat, prin biroul de presă, că "proiectul de lege la care se face referire nu este asumat de Guvern" și că un proiect de lege va fi "rezultatul unei ample consultări publice". Guvernul a evitat să spună însă clar dacă a înregistrat proiectul de lege, limitându-se la precizarea că nu și-l asumă.