Ipocrizia aleșilor din Parlament nu mai are de mult timp limite, iar săptămâna a început fără o excepție în acest sens. "Ce treabă au înjurăturile de mame cu campania noastră"?

Luni, când Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați din Camera Deputaților, alături de Crucea Roșie Română, a organizat dezbaterea cu tema „Drepturile omului, eliminarea violenței împotriva femeilor și simboluri protejate”, aleșii se înjurau de mame în plenul de alături.

Sâmbătă a fost Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței Împotriva Femeilor, însă cum Parlamentul lucrează cel mult trei zile pe săptămână, evenimentele dedicate acestei zile au fost organizate luni, respectiv marți.

Luni după-amiază, președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, și liderul AUR, George Simion, își aruncau cuvinte grele de la tribuna oficială, printre aplauzele și urletele colegilor din bănci. Deși înjurătura este tot o formă de violență, la nici 24 de ore distanță, marți, senatori și deputați din aproape toate partidele defilau pe holurile Parlamentului cu tricouri negre pe care era imprimat mesajul „Stop violenței împotriva femeilor” și numărul de urgență 0800 500 333 la care pot suna victimele.


Premierul Marcel Ciolacu a fost și el prezent în Parlament cu un astfel de tricou, spunând despre înjurăturile de luni dintre colegul său și George Simion: „Cred că a fost o greșeală și din partea domnului Simion, și din partea domnului Simonis. Cred că împreună vor găsi calea cea mai bună”.

După un schimb de replici cu George Simion și un cadou primit de la acesta, Marcel Ciolacu nu a mai luat parte la acțiunea organizată de PSD pe hol, pentru că, potrivit unor surse, acesta "s-a supărat" pentru că a fost înjosit de Simion.

Pe holuri, câțiva jurnaliști i-au spus unui consilier guvernamental că această mișcare de imagine nu arată tocmai bine, în contextul în care cu o zi înainte a avut loc acel schimb de replici din plen, iar reacția lui a fost: "Ce treabă au înjurăturile de mame cu campania noastră"?

Tot de dragul aparențelor și alimentând ipocrizia, unii aleși s-au dus să își ia tricourile pe ei când au văzut că în fața plenului sunt mulți jurnaliști care fac fotografii, filmează și relatează despre subiect.

În susținerea campaniei a intrat și fostul ministru PSD al Muncii, Marius Budăi, despre care Libertatea a scris în februarie că, în august 2022, la un hotel din Olimp, a sunat o deputată noaptea, iar soțul acesteia a fost nevoit să coboare la recepție pentru a interveni.

Momentul a fost relatat de mai multe surse concordante, sub protecția anonimatului.

Apoi, în ianuarie 2023, la Hotelul Mara din Sinaia, Budăi a provocat un incident asemănător. În ambele cazuri, sursele spun că ministrul consumase alcool.

Libertatea a încercat atunci să ia legătura cu ministrul Budăi, dar acesta nu a răspuns întrebărilor ziarului. Ulterior, el a evitat să se intersecteze cu jurnaliștii la Parlament. Șefii PSD știau de aceste incidente, dar nu au făcut nimic. Surse din partid spun că Marcel Ciolacu i-a cerut „să înceteze să mai bea”. 

Violența, fie fizică, verbală sau psihologică este tot violență și este prezentă, din păcate, tot mai des în instituțiile care ar trebui nu doar să promoveze și să adopte legi pentru a combate fenomenul, ci și să fie un exemplu prin oamenii aleși să le conducă.

Alfred Simonis (PSD) și George Simion (AUR) s-au înjurat de mame în plenul Camerei Deputaților

Mai mult pe EurActiv »