Ministrul de externe Bogdan Aurescu a participat vineri la o întâlnire de lucru între fostul director general al Institutului Diplomatic Român (IDR) Dan Petre și noul director general Iulian Fota, care preia de astăzi conducerea instituției.

În cadrul întâlnirii a fost realizat procesul de predare-primire a dosarelor curente privind activitatea și funcționarea IDR și au fost trecute în revistă prioritățile pentru următoarea perioadă, inclusiv necesitatea de reformare și implementare a unor elemente inovative în activitatea instituției, precizează MAE.

Ministrul Bogdan Aurescu a accentuat importanța dezvoltării activității instituției, a programelor derulate de IDR, precum și necesitatea implementării de proiecte noi, inovative, care să răspundă în mod eficient nevoilor de formare și perfecționare profesională ale personalului MAE, în contextul internațional actual complex.

Printre elementele avute în vedere se vor urmări, de asemenea, realizarea și implementarea de programe și parteneriate cu instituții de prestigiu, organizarea de conferințe, seminarii, mese rotunde și workshop-uri  policy-oriented, dezvoltarea activității de cercetare și analiză pe teme de actualitate, atât pentru a sprijini activitatea Ministerului Afacerilor Externe, cât și pentru a fi accesibile publicului interesat.