Vicepremierul Kelemen Hunor, președinte al UDMR, a anunțat, vineri, că secretarul de stat din Ministerul Tineretului și Sportului Oltean Csongor, care a fost prins la volan sub influența alcoolului, și-a depus demisia din funcție.

"Secretarul de stat din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului Oltean Csongor a fost oprit de Poliție fiind sub influența alcoolului. În urma acestui incident el și-a depus demisia, pe care am acceptat-o și i-am transmis-o premierului. Gestul lui Oltean Csongor este inacceptabil, el și-a asumat răspunderea pentru acesta", a scris liderul UDMR pe pagina lui de Facebook, notează Agerpres.

Potrivit vicepremierului, UDMR nu dorește să facă "alte comentarii" pe acest subiect. 

Ulterior, Oltean Csongor a transmis și el un mesaj pe Facebook.

"Azi dimineață am fost oprit de poliție fiind sub influența alcoolului. Nu am nici-o scuză, îmi asum răspunderea pentru fapta mea. Comportamentul iresponsabil este incompatibil cu funcția publică și nu doresc să transmit un mesaj greșit tinerilor. Drept urmare, primul lucru azi dimineață a fost să-mi depun demisia din funcția de secretar de stat din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului", a scris acesta.