Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat pentru RFI că nu se poate face o restructurare guvernamentală în Paralament doar pentru a-l evita pe președinte, iar dacă se va ajunge la vot, Uniunea va lăsa PSD-ALDE să demonstreze că are majoritate.

”O restructurare, dacă cei care guvernează consideră că ar fi în beneficiul actului de guvernare, se poate face, au făcut și alții, am făcut și noi, nu ar fi asta o problemă (...). Premierul ar trebui să decidă dacă restructurează sau nu Guvernul, dacă are argumente, se poate face, nu ar fi asta o problemă. Să ocolești prin restructurare și printr-un vot în Parlament președintele, din punctul meu de vedere nu se poate și oricum nu se va întâmpla, pentru că președintele semnează decretele de numire a miniștrilor individual, nu semnează lista. (...). Eu nu cred că poți să ocolești președintele, dacă președintele are o convingere fermă față de o anumită persoană. Deci din punctul meu de vedere, nu stă în picioare acest argument, că facem restructurarea doar să ocolim președintele”, a declarat Kelemen Hunor la RFI.

Întrebat ce va face UDMR, dacă se va ajunge la o restructurare a Guvernului în Parlament, acestaa spus: ”Va lăsa coaliția PSD-ALDE să arate că are majoritate. Noi nu am luat o decizie, dar eu cred că, dacă am votat o dată Guvernul, primul Guvern Grindeanu, după aceea Tudose, o dată Guvernul Dăncilă, a patra oară nu cred că va fi cazul să votăm un Guvern, mai ales că ei au majoritate. Vreau eu să se demonstreze că au majoritate, ei trebuie să adune 233 de voturi, noi încercăm să nu-i încurcăm nici pe cei din Opoziție, nici pe cei din PSD-ALDE și de aceea eu cred că dacă se va demonstra că această coaliție are majoritate, poate reușim și noi să stopăm aceste acuzații total nefondate că PSD-ALDE stă în voturile noastre și permanent noi nu știu ce șantajăm în dreapta și în stânga, ceea ce nu este adevărat”.