Președintele i-a transmis lui Valeri Kuzman, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare, că este necesară reconstruirea încrederii și respectul pentru dreptul internațional pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale.

Klaus Iohannis l-a primit, miercuri, pe Valeri Kuzmin, ambasador agreat al Federației Ruse în România.

În discuția cu ambasadorul rus, președintele i-a transmis că "pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale în mod pragmatic și predictibil – obiectiv împărtășit și de ambasadorul rus – este necesară, pe lângă respectul pentru dreptul internațional, reconstruirea încrederii".

"Pe această bază, România este deschisă dialogului bilateral, existând potențial și interese comune în diverse domenii, cum sunt cele ale cooperării economice sau culturale", potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale. 

Ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, a declarat, săptămâna trecută, că momentan nu sunt întrunite condițiile pentru ridicarea sancțiunilor impuse de UE Rusiei.

"Poziția noastră a fost și este foarte clară: evident, sancțiunile nu sunt un scop în sine, dar știm cu toți foarte bine rațiunile pentru care aceste sancțiuni au fost impuse", a afirmat Comănescu, întrebat care este poziția țării noastre față de aceste sancțiuni.

"Noi considerăm că, atât timp cât baza pe care s-a luat decizia de introducere a acestor sancțiuni nu s-a schimbat, aceste sancțiuni trebuie să rămână. Noi considerăm că în momentul de față condițiile pentru o eventuală asemenea decizie nu sunt întrunite", a mai afirmat ministrul de Externe, la Reuniunea Anuală a Diplomației Române.

Uniunea Europeană a impus sancțiunile împotriva Rusiei în iulie 2014, ca o reacție la anexarea Crimeei și la sprijinul acordat de Moscova insurgenților proruși din estul Ucrainei. Între timp, mai mulți politicieni și lideri europeni s-au pronunțat pentru ridicarea sancțiunilor.