Lasconi: La dezbaterea organizată de Antena 3, lui Dominic Fritz i s-a strigat „primar nazist”
Șefa USR, Elena Lasconi, povestește că joi seară, în sală, la emisiunea Antenei 3 cu susținătorii candidaților la prezidențiale, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, i s-a strigat „primar nazist” când a început să răspundă la o întrebare.
"Răspunsul lui nu era problema, ceea ce a făcut la primărie nu era problema, candidatul pe care-l susține nu era problema, ci pur și simplu individul din sală atât a găsit în mintea lui potrivit să spună. Ura în discurs, remarcile xenofobe și rasiste nu au ce căuta în dezbaterile politice, în dialogurile noastre, în gândirea noastră. Suntem diferiți, avem păreri diferite, ne plac lucruri diferite, dar tocmai de aceea România este o țară atât de frumoasă și puternică", a povestit Lasconi pe pagina ei de Facebook.
Șefa USR susține că și e am primit de-a lungul ultimilor ani "etichete, jigniri, atacuri josnice și știu cât e de neplăcut, dar știu precis care este diferența între cine sunt eu și cum vor alții să pară că sunt".
"Sunt sigură că mulți ați trecut prin asta. După 35 de ani, cred că a venit momentul să fim uniți pentru ceva, nu împotriva a ceva! Le mulțumesc colegilor mei Ionuț Moșteanu și Dominic Fritz pentru susținerea pe care mi-o arată în fiecare zi, nu doar la emisiunea de aseară. USR e o echipă unită, spre neplăcerea celor care se chinuie să arate altceva! De acum înainte, un președinte pentru toți, nu doar pentru unii!”, a conchis ea.
Comentarii