Fosta șefă a Comisiei juridice din Camera Deputaților, Laura Vicol, susținea în urmă cu 5 ani, când a intrat în Parlament, că, "la fel ca veninul, denunțul, în cantități rezonabile, poate fi medicament, dar în cantități mari devine otravă".

Ea a spus într-un interviu pentru QMagazine, întrebată ce părere are despre denunțători, că "denunțul a fost pervertit într-o unealtă prin care făptașii au căpătat impunitate, caracterele meschine au ajuns să se răzbune, făcând un fel de justiție a urii, iar anumite grupuri oculte și-au promovat interesele nelegitime, înlăturându-și concurența".

"Se constată astfel că denunțul este o sabie cu două tăișuri. Pe de o parte, ajută la descoperirea fărădelegilor, iar pe de altă parte, induce suspiciune între membrii societății și îi favorizează pe cei împinși de intenții maligne, încurajează exprimarea urii și actele săvârșite cu rea-credință. La fel ca veninul, denunțul, în cantități rezonabile, poate fi medicament, dar în cantități mari devine otravă. Aceasta este nu numai constatarea mea, ci o lecție a istoriei la care au ajuns de mai bine de câteva secole cei care au fost seduși, precum cândva Republica venețiană, de avantajele delațiunii. Prețul plătit pentru asemenea avantaje este uriaș în planul coeziunii sociale, al solidarității civice și al progresului civilizațional. De aceea, acolo unde a fost mai demult lăudată, s-a renunțat la denunț ca procedură acceptată în drept sau rolul său a fost mult redus", a spus Vicol.

Fosta deputată PSD, acum arestată pentur 30 de zile alături de soțul ei, Vladimir Ciorbă, în dosarul Nordis a fost întrebată dacă l-a denunțat pe premierul Marcel Ciolacu.

”Cu ce să-l denunț pe Marcel Ciolacu? (...) Nu am făcut niciun denunț, eu merg cu adevărul și cu dreptate înainte. Am fost avocat, sunt avocat și voi fi avocat”, a replicat aceasta.