Legea care permite organizarea referendumului din București odată cu prezidențialele, promulgată
Președintele Klaus Iohannis a promulgat marți proiectul de lege prin care referendumul din București pe care îl vrea primarul general Nicușor Dan să poată fi organizat în același timp cu primul tur al alegerilor prezidențiale, pe 24 noiembrie.
Proiectul a trecut de votul deputaților pe 29 octombrie. Primarul Nicușor Dan a scris într-o postare pe Facebook faptul că asta înseamnă timp mai puțin petrecut în secția de vot de către bucureșteni cât și costuri mai mici de organizare.
"Mulțumesc parlamentarilor care au inițiat proiectul, celor care l-au votat și președintelui României pentru promptitudine. Pe 24 noiembrie este important să spunem „DA” în număr cât mai mare pentru a avea un oraș organizat și dezvoltat unitar", a punctat edilul.
+++
Modificarea a venit printr-un amendament depus de PNL la proiectul de lege pentru aprobarea OUG 29/2019 privind modificarea și completarea unor acte normative în materie electorală, precum și pentru unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European și a referendumului național din 26 mai 2019.
Acest proiect a trecut în 2019 de Senat, iar după mai bine de 5 ani a trecut și de Camera Deputaților.
Concret, amendamentul PNL prevede că, în situația în care referendumurile naționale și locale sunt organizate în aceeași zi cu alegerile prezidentiale, parlamentare, europarlamentare sau locale, alegătorii să voteze în aceleași secții de votare.
Acum două săptămâni, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat, cu 47 de voturi "pentru" și două "împotrivă", organizarea unui referendum în Capitală în același timp cu primul tur al alegerilor prezidențiale.
Inițial, Nicușor Dan a propus două întrebări, iar organizația PSD București, condusă de Gabriela Firea, a cerut sumplimentarea cu încă o întrebare.
Astfel, pe 24 noiembrie, bucureștenii vor fi chemați la urne să răspundă la următoarele întrebări:
Sunteți de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului București și Primăriile de Sector a impozitelor pe venit și a taxelor și impozitelor locale colectate de la bucureșteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului București?
Sunteți de acord ca Primarul General al Municipiului București să emită Autorizațiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al orașului?
Sunteți de acord ca Primăria Municipiului București să finanțeze și să implementeze un program de educație pentru sănătate și prevenire a consumului de droguri în toate școlile din București?
Pe 15 octombrie, primarul Nicușor Dan a anunțat că a convocat ședința de Consiliu General pe 21 octombrie, ora 10:00, cu două proiecte pe ordinea de zi, anume consultarea cetățenilor Bucureștiului prin referendum.
Pe 9 iunie, în seara când a câștigat un al doilea mandat de primar, Nicușor Dan a anunțat că va face un referendum privind împărțirea banilor între Primăria Capitalei și cele de sector.
Comentarii