Președintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea prin care prețul pentru lemnul de foc a fost plafonat până la 31 martie 2023. Camera Deputaților, for decizional în cazul acestui proiect, l-a aprobat și ea cu întârizere, abia pe 19 aprilie.

Este vorba despre promulgarea Legii pentru aprobarea OUG 134/2022 privind unele măsuri în vederea protejării consumatorului final în ceea ce privește utilizarea materialelor lemnoase și a produselor derivate din lemn, pentru încălzirea locuinței în sezonul rece (PL-x 707/09.11.2022).

Pe 5 octombrie, Guvernul a adoptat oOUG prin care a plafonat la 400 lei prețul pentru un metru cub de lemn de foc.

Prin același act s-au plafonat prețurile și la brichete din lemn (cel mult 1.500 lei/tonă cu TVA inclus), pelete din lemn (cel mult 2.000 lei/tonă cu TVA inclus).

De aceste plafonări, care s-au aplicat până pe 31 martie 2023, au beneficiat persoanele fizice, unitățile de învățământ publice și private, furnizorii de servicii sociale, unitățile de interes local și administrativ-teritoriale, dar și instituțiile de cult.

În noiembrie, premierul Nicolae Ciucă a recunoscut că Guvernul a greșit când a plafonat prețul la lemnul de foc.

"La Ministerul Mediului s-a făcut o analiză a cât costă un metru cub de lemne la Romsilva. Prețul mediu pe care ni l-au comunicat în analiza pe care am făcut-o înainte de a lua decizia s-a menționat 200 de lei pe metru cub la lemn și am considerat că 400 de lei asigură oarecum celelalte costuri care intră în întreg procesul de asigurare a lemnelor de foc. Se dovedește că nu este tocmai conform cu realitatea, de aceea vom lua măsuri de corectare. Avem puterea să recunoaștem acolo unde greșim și să luăm măsuri în consecință”, a spus, atunci, premierul Nicolae Ciucă.