Legea de adoptare a Ordonanței de Urgență privind plagiatele este neconstituțională, a decis, miercuri, Curtea Constituțională, admițând sesizările PNL și ale Guvernului, transmite News.ro.

Președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, a anunțat decizia CCR și a precizat că rămâne în vigoare Ordonanța de urgență așa cum a fost adoptată de Guvern, fiind declarată neconstituțională legea adoptată de Parlament.

Guvernul a atacat, săptămâna trecută, la CCR modificarea OUG 4/2016 privind școlile doctorale, după ce Senatul a respins cererea de reexaminare a actului normativ, solicitată de președintele Klaus Iohannis, și a adoptat legea în forma inițială.

Și grupul PNL din Senat a depus la Curtea Constituțională o contestație la legea de modificare a OUG 4/2016 privind școlile doctorale, invocând, între altele, nerespectarea principiului bicameralismului.

Senatul a respins, în ședința plenului de lunea trecută, cererea de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis referitoare la Legea pentru aprobarea OUG 4/2016 privind modificarea Legii Educației Naționale 1/2011 prin care a fost reglementată funcționarea școlilor doctorale și a adoptat, în calitate de Cameră decizională, actul normativ în forma inițială, relatează Agerpres.

Potrivit raportului comisiei, modificarea Legii Educației prevede crearea unui mecanism privind desfășurarea învățământului la nivel doctoral, clarificarea și etapizarea acțiunilor de emitere a diplomelor și titlurilor la nivel universitar, stabilirea atribuțiilor privind procedurile și etica la nivelul învățământului, potrivit aceleiași surse.

După decizia Senatului, președintele Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), Viorel Barbu, și-a anunțat demisia din funcție.