Președintele Klaus Iohannis a atacat vineri la Curtea Constituțională legea prin care 4 iunie a fost declarată Ziua Tratatului de la Trianon.

În sesizare se arată că "această lege contravine prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) referitoare la respectarea principului separației puterilor în stat și ale art. 1 alin. (5) în componenta sa referitoare la stabilitatea raporturilor juridice, cât și în cea referitoare la calitatea legii, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituție, conform cărora «Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a țării», ale dispozițiilor constituționale referitoare la domeniile rezervate legilor organice stabilite de art. 73 alin. (3) lit. t) coroborate cu cele ale art. 31 alin. (5), precum și celor ale art. 147 alin. (4) referitoare la obligativitatea erga omnes a deciziilor Curții Constituționale, pentru argumentele pe care le vom prezenta în cele ce urmează".

Sesizarea poate fi consultată aici.

Proiectul de lege prin care 4 iunie să fie declarată Ziua Tratatului de la Trianon a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, pe 13 mai.

Printre altele, în lege se specifica posibilitatea organizării în toată țara de manifestări cultural-educative și științifice consacrate conștientizării semnificației și importanței Tratatului de la Trianon.

Legea a fost inițiată de senatorii PSD Titus Corlățean și Șerban Nicolae.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, declarat la începutul lunii mai că 4 iunie reprezintă ziua solidarității naționale maghiare.

"A fi ungur în Transilvania este o sarcină, o provocare, și bineînțeles, bucurie. Este o plăcere, pentru că în ciuda tuturor dificultăților sale, secolul în care am pierdut o națiune, și abia am câștigat. Secolul 21. ne-a adus împreună. Există o uniune națională maghiară - a fi maghiară peste granițe înseamnă diferit acum și în ciuda tuturor circumstanțelor, comunitatea noastră ar putea creșteLa o sută de ani de la Trianon, 4. iunie este ziua Uniunii Naționale Maghiare. Sunt în solidaritate cu toată comunitatea maghiară a piscinei Carpaților, iar în alte națiuni, nu caut dușmanul, ci pentru posibilul partener cu care sper să construiesc această parte a Europei în spiritul respectului reciproc”, spunea Kelemen Hunor într-un mesaj video.

Joi, când s-au împlinit 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, îl acuza pe Klaus Iohannis că "nu a avut demnitatea și mândria națională de a promulga această lege în timp util, pentru a fi astăzi deja în vigoare".