Senatorul PNL Leon Dănăilă a afirmat că susține candidatura lui Bușoi la conducerea partidului, deoarece a dus la îndeplinire obiectivele din funcțiile pe care le-a deținut și a arătat că speră ca acesta să se ridice la nivelul Brătienilor.

Zeci de liberali s-au aflat alături de Cristian Bușoi, luni, când acesta și-a depus candidatura la președinția PNL, printre aceștia numărându-se Teodor Atanasiu, Dan Motreanu, Leon Dănăilă, Lucia Varga, Răzvan Sava, Florin Alexe, Marin Anton, Mugurel Cozmanciuc, Claudia Benchescu.

"A avut până acum diferite funcții (...) și le-a dus la îndeplinire cu mult devotament astfel încât cred că va reuși și de această dată cu susținerea noastră. (...) PNL a fost înființat în anul 1875 și a avut conducători de bază — frații Brătianu, Rosetti, Vernescu — care s-au situat la nivelul cel mai înalt. Sper ca domnul Bușoi, sunt sigur aproape, că va ajunge la nivelul acestora, va aduce România pe noi făgașuri de progres și civilizație. (...) Eu sper că o să se ridice (la nivelul Brătienilor - n.r.). E singura persoană care în sfârșit are posibilitatea de a se ridica la nivelul acestora", a declarat Leon Dănăilă, citat de Agerpres.

El a susținut că și Ludovic Orban, care și-a depus candidatura la șefia PNL tot luni, este un om de bază.

"Domnul Orban este o persoană destul de elevată din punct de vedere politic, al civilizației și al activității pe care a dus-o, mai ales că în justiție s-a dovedit că nu este corupt, nu a făcut acte care să ducă la punerea în umbră a acestui partid și a personalității dumnealui. Este și el un om de bază astfel încât lupta va fi destul de strânsă între aceste două personalități. Eu îl susțin pe domnul Bușoi fiindcă am multe considerente — și vechimea în activitate și planurile pe care le-a expus, știe ce trebuie să facă pentru acest popor care se află la moment de răscruce, ca să zic așa", a arătat senatorul PNL.