SURSELiberalii, adunați în ședință: Ciucă nu mai vrea lupte interne; rotația de premieri va avea loc

Liderii PNL au fost convocați duminică seară la Vila Lac din București pentru a discuta prioritățile din noua sesiune parlamentară, care începe la 1 februarie, dar și despre scandalurile care macină zilnic partidul.
Potrivit unor surse politice, liderul PNL, premierul Nicolae Ciucă, le-a cerut colegilor să termine cu "luptele interne" și a vorbit despre faptul că "dușmanul" real este extremismul, spun sursele.
Ciucă a spus și că PNL a crescut în sondaje de când a venit el la conducere, acesta fiind un atac la adresa celor nemulțumiți de cum e condus partidul (Florin Cîțu și apropiații săi).
A ținut și să spună că rotația de premieri va avea loc, conform protocolului de colaborare semnat cu PSD. Astfel, în luna mai e rândul social-democraților să decidă șeful Executivului.
Printre altele, Ciucă a mai vorbit și despre performanțele Guvernului său, au mai precizat sursele.
+++
PNL se află prins între lupte interne, cel mai recent fiind declanșat de verdictul de plagiat în cazul secretarului general al formațiunii, ministru de Interne, Lucian Bode. Nici relația cu PSD nu este una tocmai bună, social-democrații neratând nicio ocazie să ceară demisii din PNL și să-și atace colegii de guvernare.
Comentarii