Liderii PNL, reuniți luni seară la Vila Lac 1 pentru a decide dacă intră sau nu la guvernare alături de PSD, au fost așteptați de câțiva protestatari.

Contestatarii au aruncat cu suluri de hârtie igienică în mașinile în care se aflau liberalii.

De asemenea, la poarta Vilei Lac 1 a fost afișat și un banner cu mesajul "trădătorilor".

Aceștia au mai scandat și mesaje împotriva PNL, PSD, dar și împotriva lui Klaus Iohannis.

Ulterior, la Vila Lac 1 a ajuns și Jandarmeria.