Delegarea este valabilă pentru ziua de luni.

Potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial, Liviu Dragnea și-a delegat atribuțiile de președinte al Camerei Deputaților, în data de 20 august, vicepreședintei acestui for Carmen Ileana Mihălcescu.

Deputatul PNL Dan Vîlceanu a declarat că președintele Camerei Deputaților "a călcat în picioare” Regulamentul forului parlamentar atunci când nu a convocat o sesiune extraordinară la solicitarea PNL, USR și PMP și și-a delegat atribuțiile către un vicepreședinte.

"Conform Regulamentului, sesiunile extraordinare se convoacă la solicitarea Biroului Permanent, a unei treimi din numărul deputaților sau la solicitarea Președintelui României. PNL a solicitat convocarea unei sesiuni extraordinare, solicitarea a fost semnată de 114 deputați. Dl președedinte al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, avea obligația să convoace o sesiune extraordinară, conform prevederilor Regulamentului. Nu a făcut-o, ba mai mult, astăzi își deleagă atribuțiile de președinte dnei Mihălcescu și suntem anunțați că se face o ședință de Birou Permanent. Noi credem că PSD și dl Dragnea încearcă să împiedice convocarea unei ședințe extraordinare a Camerei Deputaților. Repet, obligația convocării revine președintelui Camerei Deputaților. Dl Dragnea a călcat în picioare Regulamentul Camerei Deputaților, se comportă așa cum ne-a obișnuit până acum, ca pe moșia PSD-ului”, a declarat luni, la Parlament, deputatul PNL Dan Vîlceanu, potrivit Mediafax.

După ședința Biroului Permanent, Carmen Ileana Mihălcescu a declarat că cererea PNL, USR și PMP din 14 august privind convocarea unei sesiuni extraordinare nu întrunește toate prevederile legale și regulamentare.

Totodată, ea a susținut că unele semnături sunt diferite, dând ca exemplu semnătura deputatului USR Claudiu Năsui.