Liviu Dragnea, supărat că se pregătesc contramanifestații la mitingul PSD din Iași
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat marți că, dacă la mitingul PSD din 9 mai se vor face contramanifestații, atunci s-ar putea ca și social-democtații să facă asta pe 11 mai, când PNL are miting tot la Iași.
„Foarte bine, înseamnă că s-ar putea să apară contramanifestații și sâmbătă, la mitingul lor (al PNL - n.r.) din Iași. Dacă așa vor să se joace în campanie, așa o să jucăm în acestă campanie. Să nu creadă Iohannis și slugile lui că doar el are dreptul să strige. Putem să lăsăm și noi oamenii noștri, care sunt foarte nervoși, să facă contramanifestații,.Nu mă aștept să înțeleagă mesajul acesta, nici el, nici măscăricii lui”, a spus Liviu Dragnea, întrebat cum vede faptul că societatea civilă a anunțat contramanifestații la mitingul PSD.
De asemenea, întrebat dacă premierul Viorica Dăncilă va fi preentă la Iași pe 9 mai, șeful PSD a evitat să confirme sau să infirme.
„Mitingul de la Iași se va ține chiar dacă nu vine doamna premier. Adică avem această capacitate”, a completat acesta.
Pe 9 mai, de Ziua Europei și în ziua în care are loc Summitul UE de la Sibiu, la care liderii Coaliției PSD-ALDE și premierul Dăncilă nu au fost invitați, social-democrații organizeză un miting la Iași.
de linus 07 Mai 2019 14:22
de Sandie Shaw 08 Mai 2019 03:40