USR atrage atenția că accidentul rutier în care a fost implicat ministrul Transporturilor, Lucian Bode, ridică multe semne de întrebare și cere clarificări. De asemenea, PSD îi solicită demisia și îl acuză că nu a construit drumuri.

USR îi cere lui Lucian Bode să explice public care era urgența de a se deplasa cu semnalizare acustică și luminoasă pe drumurile publice și dacă a respectat legea, potrivit unui comunicat de presă transmis de partid.

Uniunea reamintește accidentul tragic al polițistului Bogdan Gigină, mort după ce deshidea coloana oficială a ministrului Afacerilor Interne de la acea vreme, Gabriel Oprea.
 
"USR consideră că este inadmisibil dacă tocmai ministrul Transporturilor nu a respectat legea și a încercat să scape de cozile intermidabile de pe drumul național Sibiu-Vâlcea-Pitești, folosind fără justificare girofarul, ca un sindrom al vechii clase politice de care România trebuie să se elibereze. În această situație, USR cere Poliției Române să anunțe ce verificări a făcut și ce măsuri a dispus", se mai arată în comunicat.

Pe de altă parte, social-democrații îi cer demisia ministrului și afirmă că, în loc să facă drumuri, "își face cale liberă în trafic cu girofarul, până când intră frontal în mașina unor turiști din Polonia".

"Pentru Bode nu contează nici legea, nici siguranța celorlalți participanți la trafic.Pentru șeful lui Bode, Ludovic Orban, nu contează că fapta ministrului Transporturilor se încadrează în sfera penalului! Câtă vreme Bode nu a intrat cu mașina în bolidul vreunui interlop, nu e o problemă, poate să rămână în funcție", arată PSD într-o postare pe Facebook.