Biroul de presă al Guvernului transmite că premierul Ludovic Orban a plătit două amenzi în valoare totală de 3.000 de lei pentru fumat și nepurtarea măștii în spații închise.

UPDATE "Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a aplicat, astăzi, sancțiuni contravenționale pentru cinci membri ai Executivului.  Astfel, doi membri ai Executivului au fost sancționați cu câte două amenzi contravenționale fiecare, în cuantum de 3000 de lei pentru fiecare persoană, pentru nepurtarea măștii de protecție sanitară și pentru fumat în spații în care acest lucru este interzis. Alte două persoane au fost sancționate cu amendă în valoare de 2500 de lei pentru fiecare, pentru nepurtarea măștii de protecție sanitară. 
A cincea persoană a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 1000 de lei pentru purtarea măștii de protecție în mod necorespunzător", transmite DGPPB.

Potrivit unei informări a Guvernului, și ceilalți miniștri au plătit amenzile tot pe platforma Ghișeul.ro.

"Prim-ministrul Ludovic Orban a achitat astăzi, 30 mai a.c., prin intermediul platformei www.ghiseul.ro, două amenzi în valoare cumulată de 3000 de lei, la cuantumul maxim prevăzut de lege, pentru fumat și nepurtarea măștii în spații închise", se arată într-un comunicat de presă transmis de Guvern.

Aceeași sursă menționează că "premierul consideră că regulile trebuie respectate în aceeași măsură de către orice cetățean, indiferent de poziția pe care o ocupă, iar în cazul în care acestea sunt încălcate trebuie aplicate sancțiunile stabilite de lege, fără a face distincție".

În comunicatul de presă nu este specificat care au fost procedurile privind amendarea premierului, singura precizare fiind că amenzile au fost date de "un agent".

De asemenea, nu a fost comunicat de către reprezentanții Guvernului dacă și ceilalți miniștri prezenți în birou au fost sau nu amendați.

Totul a plecat de la o fotografie devenită virală în care apar premierul Ludovic Orban și mai mulți miniștri în biroul acestuia, unde se fumează și se consumă alcool.

În fotografie apare un minitru cu un pahar de wiskey în mână, iar Orban are în fața sa un pahar ce pare a fi cu bere. De menționat că premierul nu a fost amendat și pentru consumul de alcool la locul de muncă, dar, conform Legii nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, "obligația interzicerii alcoolului la locurile de muncă revine exclusiv angajatorului care, prin Regulamentul Intern și prin instrucțiuni proprii de SSM, trebuie să prevadă sancțiuni disciplinare pentru lucrătorii care consumă alcool la locul de muncă sau sosesc la serviciu sub influența băuturilor alcoolice".