Premierul Ludovic Orban a acuzat PSD că „a băgat România în faliment”, prin adoptarea în comisiile parlamentare a unor amendamente la rectificarea bugetară care ar genera cheltuieli de peste 6,3% din PIB.

„Astăzi PSD (...) a băgat România în faliment. În comisiile de buget-finanțe, o majoritate PSD de 20 de oameni care sunt aflați în delir, după părerea mea, au generat cheltuieli de 6,3% din PIB prin amendamentele depuse la rectificarea bugetului și, în același timp, la propunerea marelui finanțist Orlando (Teodorovici, fost ministru de finanțe în guvernul PSD - n.r.), au adoptat un alt amendament prin care România nu se mai poate împrumuta, pentru că au redus de la 47% la 40% din PIB nivelul maxim al datoriei publice”, a declarat Orban miercuri.

Premierul a afirmat că, dacă amendamentele vor fi adoptate de Parlament, ele vor avea consecințe atât asupra credibilității României pe piețele financiare internaționale, cât și asupra veniturilor cetățenilor.

„Ăștia au băgat România în faliment astăzi. Dacă nu se trezește Parlamentul și nu blochează acest raport de-a dreptul imbecil, care este împotriva României, România riscă să fie retrogradată de toate agențiile de rating, România riscă să nu mai aibă capacitate să facă față plăților, România riscă să iasă de pe harta economiilor, societăților civilizate. Asta vrea PSD, să nu mai aibă Guvernul bani de salarii, de pensii, de investiții, de ajutoare sociale (...), asta vrea PSD, să-i lase pe români săraci, fără bani și România în afara lumii civilizate”, a spus președintele PNL.

La propunerea PSD, parlamentarii din Comisiile de buget au abrogat miercuri articolul din OUG referitoare la rectificarea bugetară potrivit căruia punctul de pensie se majorează cu 14%. Astfel, rămâne în vigoare articolul din legea sistemului public de pensii care prevede majorarea acestuia cu 40%.

Parlamentarii liberali au absentat de la vot.

De asemenea, parlamentarii din comisiile reunite au votat menținerea majorării salariilor de bază pentru personalul didactic de predare, așa cum este prevăzut în lege, începând din acest an. Un alt amendament depus de PSD prevede majorarea sumelor repartizate UAT-urilor cu 1,5 miliarde de lei, iar pentru municipiile reședință de județ se alocă suplimentar 500 de milioane de lei, care urmează să fie repartizați în mod egal, indiferent de culoarea politică a administrației locale.