Premierul Ludovic Orban consideră că suntem departe de a ajunge la o carantină națională și trebuie să fie "temeiuri foarte serioase" pentru a se adopta o astfel de decizie.

"Atunci când am prelungit starea de alertă am instituit măsuri care sunt gândite cu specialiștii pentru depășirea diferitelor praguri (de infectare - n.r.). (...) Suntem în analiza efectelor, e prematur să faci o analiză, pentru că efectele se văd după cel puțin 10 zile. Suntem într-o permanentă evaluare a unor alte posibile măsuri pe care le putem lua", a declarat Ludovic Orban.

Premierul a mai spus că, pentru a fi impuse alte măsuri, "trebuie să fie temeiuri foarte serioase", adăugând că "suntem departe de o carantină națională".