Premierul Nicolae Ciucă s-a arătat nemulțumit că în presă au apărut informații "pe surse" despre măsurile fiscal-bugetare pregătite de Guvern, iar o decizie finală în acest sens se va lua după ce Ministerul de Finanțe prezintă o analiză.

"Mie îmi pare foarte rău că de vineri a fost circulat un document neoficial (cu măsurile pregătite de Guvern - n.r.). Nu avem nevoie să inducem motive de panică în rândul populației că vor fi luate măsuri de austeritate. Săpămâna trecută am precizat foarte clar că analizăm posibilitatea de a chibzui mai bine bugetul, fără să se facă referire la măsuri de înghețare a salariilor sau alte măsuri care nu sunt motivate acum", a declarat Nicolae Ciucă în timpul unei vizite la Iași.

Ciucă a reiterat că măsurile vor fi luate după ce în primele trei luni din an, colectarea la bugetul de stat a avut un deficit de 4,5 miliarde de lei, ori dorința Guvernului este să mențină ținta de deficit bugetar.

Premierul a anunțat și că a cerut de la Ministerul Finanțelor elementele care pot sta la baza unor modificări fiscal-bugetare.

"Vă rog să acceptați să nu comentez până nu vine Ministerul Finanțelor cu o măsură", a spus el. Acesta a confirmat că e adevărat că în Coaliție s-a discutat despre impozitarea veniturilor mai mari decât cel al președintelui, dar nu e vorba despre o supraimpozitare.

Nicolae Ciucă a precizat și că le-a transmis sindicatelor și patronatelor să nu se ia după zvonuri legate de tăieri de salarii.

Întrebat dacă o supraimpozitarea se va aplica și angajaților din privat premierul Ciucă a spus: ”Nu am discutat, așteptăm să se vină cu măsura”.

PSD vrea ca măsurile fiscal-bugetare să se aplice de la 1 mai, însă Nicolae Ciucă nu vede cum ar putea fi posibil acest lucru.

"Nu sunt sigur că vor fi de la 1 mai, care e săptămâna viitoare. Nu avem cum să luăm o asemenea decizie până când Ministerul Finanțelor nu va prezenta o analiză clară", a conchis acesta.

Reamintim că vineri, EURACTIV România a scris că Guvernul pregătește o Ordonanța de urgență prin care vrea să facă reduceri de cheltuieli la bugetul de stat. Ce prevedea forma inițială a draftului - puteți vedea AICI.