MAE transmite că, potrivit informațiilor deținute la acest moment, există confirmarea faptului că trei cetățeni români au fost răniți în atentatele care au avut loc marți, la Bruxelles. Ulterior, a fost identificat încă un român, un minor.

UPDATE

MAE a transmis, în cursul serii de marți, că a fost identificat un al patrulea cetățean român rănit.

Acesta este minor și se află în prezent sub îngrijiri într-o unitate spitalicească, asistat de un membru al familiei.

+++

Dintre aceștia, doi cetățeni români se află în spital, iar unul a fost deja externat.

Consuli din cadrul Ambasadei României la Bruxelles urmează să îi viziteze pe cetățenii români spitalizați.

"Ministerul Afacerilor Externe, inclusiv prin intermediul Ambasadei României în Regatul Belgiei este în legătură permanentă cu autoritățile locale, depune în continuare toate eforturile pentru a verifica dacă printre persoanele afectate se află și alți cetățeni români și este pregătit să acorde asistența consulară necesară", se arată în comunicatul MAE transmis marți seara.

Ministerul reamintește că a pus la dispoziția cetățenilor români precum și rudelor acestora următoarele contacte telefonice ale Ambasadei României în Regatul Belgiei +32 (0)2 347 5338, +32 (0)2 345 0040, +32 (0)2 344 1658, apeluri redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, precum și telefonul mobil de urgență al secției consulare a misiunii diplomatice de la Bruxelles +32(0)2 344 0854.